Actorul ca desen animat
R ecunosc dintru început: mi-am dedicat câ ţ iva ani cercet ă rii privind anima ţ ia româneasc ă , din care au rezultat atât o „Istorie a fi lmului românesc de anima ţ ie 1920-2020” (Editura Academiei Române, 2020), cât ș i dou ă monogra fi i consacrate lui Ion Popescu Gopo, ap ă rute la Editura Meridiane (1996) ș i, respectiv, UCIN (2023). Pentru c ă întregul an a fost celebrat Centenarul Gopo ș i am intervenit deseori pentru a marca originalitatea crea ţ iei sale – nu numai pentru c ă a câ ș tigat primul trofeu Palme d’Or pentru România, ci ș i pentru c ă ș i-a revizuit mereu arsenalul de mij- loace artistice –, încerc s ă privesc acum, dintr-o nou ă perspectiv ă , fi lmele sale care combin ă fi lmul cu actori cu pasaje animate. Demersul mi-a fost inspirat ș i de recitirea textului în care î ș i analizeaz ă parcursul cinematogra fi c, intitu- lat „A ș a am început, a ș a urmez…” ș i publicat în revista „Cinema”, nr. 9 (307) din 1988. Dup ă ce î ș i schi ț eaz ă începuturile, marcate de in fl uen ţ a tat ă lui, el însu ș i desenator, Gopo î ș i comenteaz ă cu ironie primele scurtmetraje animate, în tradi ţ ia zoomor fi smului duios disneyan, ș i insist ă asupra nevoii sale de a rupe cu aceast ă tenta ţ ie, pentru c ă „toate eforturile noastre de a-l ajunge din urm ă pe Disney erau imposibile”. Dup ă ce constat ă efectul extraordinar al deciziei sale ș i succesul interna ț ional al seriei Omule ț ului (înce- put ă cu Scurt ă istorie – 1957 ș i continuat ă cu 7 arte – 1958, Homo sapiens – 1960 ș i Alo! Hallo! – 1962), el observ ă c ă devenise „o g ă in ă care f ă cea ou ă de aur”. Se a ș tepta de la el s ă înmul ț easc ă premiile ș i recompensele ș i, desigur, s ă fac ă pasul spre fi lmul cu actori (singura form ă de cinema luat ă în seam ă de majoritatea criticilor). Î ș i aminte ș te de succesul relativ al primului scurtmetraj cu actori, Feti ţ a min- cinoas ă (1956), dar ș i de insuccesul primului „ fi lm combinat, desen animat ș i actori”, O musc ă cu bani (1958), pe care-l nume ș te „un ou clocit”. Din fericire, încercarea de a mixa elemente de anima ţ ie ș i fi lm cu actori a fost mai reu ș it ă în mediumetrajul O poveste ca-n basme (1959), din care se citeaz ă adesea gagul r ă sucirii codi ț elor eroinei atunci când ea se sperie. Exact ca într-un desen animat. Cum observam în „Istoria fi lmului românesc de anima ţ ie 1920-2020”, ș i al ţ i cinea ș ti cu debuturi str ă - lucite în anima ţ ie au trecut la fi lmul cu actori – vezi oscarizatul iugoslav Du š an Vukoti ć sau cehoslovacul Karel Zeman. Acesta din urm ă a dobândit reputa ţ ia de „noul Méliès” pentru c ă lungmetrajele sale, realizate prin tehnici combinate, aliaz ă fi lmul de anima ţ ie cu
cel cu actori, folosind ingenioase trucaje – de pild ă , Comoara din insula p ă s ă relelor / Poklad pta č ího ostrova (1952) sau Inven ţ ie diabolic ă / Vynález zkázy (1958). Ș i Gopo a ajuns repede la realizarea de lungmetraje. Primul dintre ele, S-a furat o bomb ă (1961), un succes na ţ ional ș i interna ţ ional, are o particularitate descris ă astfel de Gopo în textul din 1988: „Un fi lm de (…) o or ă ș i treizeci de minute în care nu se roste ș te niciun cuvânt! ”. Câteva scene sunt realizate în tehnici de anima ţ ie (mai ales pixila ţ ie, adic ă fi lmarea actorilor cadru cu cadru), dar întreg ansamblul actoricesc practic ă un joc cu o evident ă doz ă de arti fi ciu, culti- vând o asem ă nare vizibil ă cu anima ţ ia. Ca ș i Zeman, Gopo le cere interpre ţ ilor s ă i un stil de joc distan ț at, o bidimensionalitate care permite ca personajele s ă fi e tratate ca ni ș te desene în mi ș care, capabile de ac ţ iuni ne fi re ș ti, precum înghesuirea unei bande de gangsteri, de aproximativ zece in ș i, într-un mic automobil. Cum bine observam în volumul „Gopo 100”, de acum înainte „o permanent ă raportare la desenul animat ș i, mai precis, la propria sa crea ţ ie în acest domeniu caracterizeaz ă peliculele cu actori ale cunoscutului animator”. Aceast ă tendin ţă , care stimuleaz ă aten ţ ia ș i reac ţ ia publicului, este continuat ă în Pa ș i spre lun ă (1963), dar ș i în lungmetrajele care au urmat, De-a ș fi ... Harap-Alb (1965), Povestea dragostei (1976), Maria Mirabela (1981), Galax , omul-p ă pu șă (1984) ori R ă m ăș agul (1985). Leg ă tura lui Galax cu anima ţ ia este mai accentu- at ă ș i pentru c ă eroul principal, robotul din lemn cu fi zionomie de masc ă sumerian ă , este animat în clasica tehnic ă tridimensional ă , dar ș i pentru c ă cineastul a sim ţ it nevoia s ă preia personajul într-un scurtme- traj, Ucenicul vr ă jitor (1985). În acest fi lm, Gopo se fi lmeaz ă pe sine în atelierul s ă u de la „Anima fi lm”, unde, într-un col ţ , se a flă p ă pu ș a-umanoid din Galax , care, atunci când regizorul iese la o ţ igar ă , trece la masa lui de lucru ș i începe s ă anime tot ce se a flă în jurul s ă u: pensule, creioane, praf de c ă rbune. Mi ș carea uimitoare, dezvoltat ă în ritmurile poemului simfonic al lui Paul Dukas, subliniaz ă capacitatea anima ţ iei de a crea efecte miraculoase, f ă când din Ucenicul vr ă jitor un fi lm-profesiune de credin ţă , din care în ţ elegem c ă Gopo a r ă mas mereu mai ata ș at de aceast ă form ă de cinema. Considera ț iile lui în leg ă tur ă cu încapsularea cineastului în categoria de „autor SF”, pe care nu o accepta, sunt incluse în unele dintre articolele sau interviurile lui, în care el explic ă de ce nu se consider ă un tipic reprezentant al cinemaului science- fi ction. Iat ă
Dana Duma
18
Nr. 4 | 2023
Made with FlippingBook - Online magazine maker