Între revolu ț ii Un roman epistolar
cet ăț enilor str ă ini” (a fl at ă acum în arhiva CNSAS, cercetat ă de consultantul fi lmului, istoricul Mihai Burcea); mai mult, ultima fișă fotocopiat ă apar ț ine iranienei Zahra Mokhtarshahi, n ă scut ă în 1955, a ș adar compatibil ă temporal cu o student ă care ar fi urmat s ă absolve Medicina în 1979. În schimb, pentru Maria nu primim niciun fel de sugestie explicit ă : este un personaj colectiv, ca un fel de receptacul al tr ă irilor tinerelor românce out-of-the-box din anii comunismului sau are o identitate precis ă , care a trebuit s ă fi e efasat ă , din anumite ra ț iuni, de c ă tre regizor? Citit din per- spectiva acestei dileme, mottoul migreaz ă dinspre banal înspre criptic: „viitorul” este însu ș i fi lmul (sugestie a fi c ț iunii pure)? Sau e utopia etern ă a revolu ț iei, mereu sortit ă deziluziei? Ori, poate, exprim ă me fi en ț a asupra împlinirii plenare a iubirii dintre dou ă femei, într-o lume condamnat ă prin natura ei s ă fi e aservit ă prejudec ăț ii? Între revolu ț ii se m ă rturise ș te imediat a fi un fi lm de dragoste, prin cântecul care aminte ș te „ziua cu soare în care ne vom întâlni”, interpretat de ast ă zi uitatul
Cristian Ciubotaru (regizorul folose ș te un solist, fiindc ă inten ț ia nu e a unui manifest queer ). Notele muzicii folk curg peste imagini de arhiv ă cu grupuri alc ă - tuite exclusiv din tinere femei cu chipuri luminoase (aura nu e deloc contraf ă cut ă ) din România anilor ’70, de ș i un caracter atemporal pare s ă str ă bat ă aceste imagini. De aici începe fl uxul scrisorilor dintre cele dou ă fete, imaginat de scriitoarea Lavinia Brani ș te, una dintre cele mai valoroase prozatoare contemporane, în acela ș i timp promotoare a unui discurs extraliterar feminist, certi fi cat ș i de Premiul „So fi a N ă dejde” cu care a fost distins ă anul trecut. În aceea ș i sfer ă , dar cu o nuan ță mai pro- nun ț at activist ă , se înscriu ș i cele care dau voce celor dou ă eroine f ă r ă de trup vizual: sociologa Victoria Stoiciu (pentru Maria) ș i actri ț a Ilinca H ă rnu ț (pentru Zahra). Corporalitatea lor se disipeaz ă în cea a nenum ă ratelor femei prezente în ima- ginile de arhiv ă , care constituie materia vizual ă principal ă a fi lmului. Secven ț ele din Iranul r ă sculat împotriva Ș ahului sunt senza ț ionale prin dinamismul lor, pe m ă sura caracterului activ al Zahrei, care s-a întors la obâr ș ie spre a se al ă tura în mod declarat tat ă lui ei, un militant de stânga care avea s ă dispar ă f ă r ă urm ă în timpul represiunilor din anii ’80. Film ă rile din România par liniare ( fi e c ă sunt instan- tanee din via ț a cotidian ă , fi e coregra fi i de prosl ă vire a Conduc ă torului pe stadionul „23 August”), în ton cu speci fi cul „vege- tal” atribuit poporului de c ă tre o celebr ă poet ă ș i, mai ales, cu o anumit ă pasivitate a Mariei. Ea înregistreaz ă evenimentele vie ț ii ei f ă r ă a le circumstan ț ia, a ș a cum o face ș i cu târzia c ă s ă torie contractat ă à con- trecoeur cu un medic coleg de spital, spre a sc ă pa de insisten ț ele p ă rin ț ilor (purt ă tori ai unei mentalit ăț i ancestrale, nelegat ă în sine de comunism). Complementare astfel, cele dou ă eroine tind s ă refac ă mitul androginului, cum sugereaz ă poezia Ninei Cassian, preluat ă de scenari ș tii Lavinia Brani ș te ș i Vlad
Dinu-Ioan Nicula D ac ă alegerea unui citat din scri- itoarea iranian ă – stabilit ă în SUA – Azar Na fi si, ca motto al fi lmului, este fi reasc ă , în schimb insoliteaz ă aparentul s ă u carac- ter de truism: „Ne trebuie imagina ț ie pentru a ne închipui un viitor care nu exist ă ”. Mai expresiv, de pild ă , ar fi un pasaj dintr-un interviu dat de aceea ș i literat ă , autoare a volumului „Republica imagina ț iei” (2014): „Totalitarismul este o forma mentis , iar imagina ț ia e cea care se ridic ă împotriva lui pentru c ă , prin natura ei, fi c ț iunea este democratic ă ”. Imediat dup ă motto, un text auctorial ne infor- meaz ă , peremptoriu ș i lapidar, c ă eroi- nele fi lmului, românca Maria ș i iraniana Zahra, au studiat Medicina la Bucure ș ti în anii ’70 ș i c ă cea de-a doua a renun ț at în 1978 la ultimul an de facultate, spre a se întoarce în ț ara ei, unde „se întâmpla ceva important”. Se certi fi c ă astfel exis- ten ț ele lor individuale, fapt ranforsat la fi nal prin sampling -ul de fiș e din „Eviden ț a
50
Nr. 4 | 2023
Made with FlippingBook - Online magazine maker