muzicii bruitiste din ț ara noastr ă , iar por- tretul consacrat creatorului octogenar are darul de a reliefa înclina ț ia sa su fl eteasc ă spre acest univers al zgomotelor, ilustrat printr-un moment de tranzi ț ie locativ ă ș i psihologic ă : Iancu Dumitrescu se desparte de casa în care a tr ă it împreun ă cu so ț ia la sfâr ș itul anilor ’80. Recurgând la fi lm ă ri de arhiv ă personal ă (chiar intim ă ), precum ș i la înregistr ă ri actuale de tip road movie, Alexandru Badea reu ș e ș te s ă dea expresie ideii c ă „muzica e o devenire”, profesat ă de reputatul compozitor. Mult mai mult se circul ă în documenta- rul P ă mântul de care apar ț inem / Th e Land You Belong (coproduc ț ie Small Boss-Luna Film), realizat de c ă tre italo-româna Elena Rebeca Carini (n ă scut ă Ciuc ă ș i adop- tat ă din orfelinat la vârsta de ș ase luni, în 1991, de o familie din Piacenza). Dup ă ce, cu câ ț iva ani în urm ă , a fost abordat ă pe Facebook, din Belgia, de c ă tre fratele ei, Gerard Epure (valoros chitarist, adop- tat ș i el, de c ă tre o familie de români), ea stabile ș te o întâlnire cu acesta ș i pornesc
spre ț ara lor de obâr ș ie. Trecând peste o anumit ă senza ț ie de reenactement , c ă l ă - toria lor este esen ț a cinematogra fi c ă a fi l- mului, reu ș ind s ă surprind ă cimentarea rela ț iei dintre muzicianul cu sensibilit ăț i feminine ș i cineasta plin ă de un aplomb nativ. Surpriza const ă în faptul c ă nu o putem vedea pe mama biologic ă a celor doi fra ț i ( ș i a altor patru, f ă cu ț i cu al ț i parteneri), despre care ni se spune c ă a refuzat fi lmarea; în schimb, apare în cadru una dintre surori, dezinvolta Raluca, cea care, la plimbarea prin Or ăș elul Copiilor, pune problema ș ugub ăț ș i abrupt: „Lui mama-i pare r ă u c ă ave ț i tenul lui tac-tu ș i nu sem ă na ț i cu ea, a ș a mai alb ă ”. Nu sunt, a ș adar, su fi ciente motive pentru ca Elena Rebeca ș i Gerard s ă se întoarc ă prea des în patrie, chiar dac ă amândoi respir ă o sen- za ț ie de solitudine, dar poate c ă aceasta i-a determinat la revenirea ce pare o datorie de onoare, f ă cut ă cu zâmbetul pe buze ș i cu o lacrim ă în col ț ul ochiului. Tot în Occident tr ă ie ș te ș i surferul Lucian Prodan, originar din Republica
Moldova, stabilit în Portugalia cu mul ț i ani în urm ă , împreun ă cu p ă rin ț ii. Documentarul Valuri pe uscat , realizat de Raluca David ș i prezentat anul trecut la Astra Film Festival, red ă pasiunea lui pentru sportul cu placa pe ap ă , în care a performat ca junior (când a fost eroul scurtmetrajului lusitan Doze ), dar, odat ă cu avansarea în vârst ă , rezultatele nu mai sunt acelea ș i. Zbaterea lui pe la por ț ile Comitetului Olimpic din Moldova, spre a ob ț ine sprijin fi nanciar, sunt mai aprige decât cele de pe valuri, dar se soldeaz ă cu e ș ec peste e ș ec, de unde metafora din titlu. Exist ă în fi lm sugestii de obtuzitate ș i chiar de posibil ă corup ț ie, dar putem întoarce moneda ș i pe fa ț a cealalt ă : o c ă utare rapid ă pe internet arat ă c ă sportivul trecut de 20 de ani nu mai are rezultate cât de cât notabile, într-un sport care abia în 2021 a devenit olimpic. Filmul r ă mâne portretul – sculptural masculin – f ă cut unei ambi ț ii care tr ă ie ș te prin sine, un fel de desen la marginea oceanului, pe un nisip care a v ă zut multe ș i a uitat mult.
Animest Anima ţ ia, art ă ș i industrie
2023 nu mai pu ţ in de 63 de scurtmetraje care ne-au amintit c ă anima ţ ia, din- colo de caracteristicile sale distincte de mediu audiovizual, este, pur ș i simplu, o art ă . Ne amintim de de fi ni ţ ia în acest sens dat ă de unul dintre marii anima- tori ai secolului al XX-lea, Iuri Norstein, care a fi rma (în revista „Anima fi lm”, nr. 5/1980): „Anima ţ ia pentru mine este doar un domeniu al artei. Nu o privesc ca pe ceva separat, nu cred c ă are legi diferite de cele aplicate artei în general. Un alt lucru semni fi cativ este c ă , fi ind un nou domeniu al artei, este privit ă de sus de fi lmul jucat, fi lmul însu ș i fi ind privit la un moment dat de sus de teatru. Oamenii tind s ă trateze uneori anima ţ ia ca pe ceva inferior ș i subestimeaz ă posibilit ăţ ile sale artistice ș i semni fi ca ţ ia ei social ă ”. L-am citat pe Norstein tocmai pentru c ă pune degetul pe o ran ă veche a celor
care lucreaz ă în acest domeniu. Cred c ă programul Festivalului de la aceast ă edi ţ ie s-a str ă duit s ă dovedeasc ă exact ceea ce sus ţ ine cineastul multipremiat: anima ţ ia este un domeniu al artei care merit ă mai mult respect decât sunt unii dispu ș i s ă -i arate (din p ă cate, printre ei se a flă ș i cei autointitula ț i critici de fi lm). În competi ţ ie au putut fi v ă zute lungme- traje reprezentând diverse tendin ţ e: de la tradi ţ ia japonez ă a intruziunii fantasticului în realitate, reprezentat ă de invitatul special al edi ţ iei, regizorul Keiichi Hara, selec ţ ionat cu Lonely Castle in the Mirror (inspirat din romanul omonim ap ă rut în 2017, o lovitur ă pe pia ț a editorial ă ), la povestea strict rea- list ă din Pui pentru Linda , de Chiara Malta, premiat cu Trofeul de la Annecy în 2023. Este o incursiune în cartierele m ă rgina ș e pariziene, cu o descriere impresionant ă a situa ţ iei refugia ţ ilor ș i marginalilor, un
Dana Duma D up ă perioada frustrant ă , pentru cine fi li, a pandemiei, Festivalul Animest s-a întors în luna octombrie în s ă lile de cinema, pe care le-a umplut, dup ă ce amatorii au stat minute bune la coad ă , ș i a onorat un program foarte dens, ce ș i-a propus parc ă s ă recupereze timpul pierdut. Sec ț iunile au ţ inut cont de diversele gus- turi ș i vârste ale spectatorilor. Nu au lipsit, de pild ă , programul adresat celor mici, „Minimest”, dar nici cele destinate adul ț i- lor, precum „Erotica”, „Crippy Animation Night” – între timp preluat de Festivalul Animateka de la Ljubljana – ori „Trippy Animation Night”. Aceste sec ţ iuni paralele au însumat aproximativ 300 de titluri. Desigur, componenta forte a fost competi ţ ia interna ţ ional ă , incluzând în
66
Nr. 4 | 2023
Made with FlippingBook - Online magazine maker