CARTEA DE CINEMA
f ă cute la Avicola Bac ă u pentru un viitor luminos, marcat de acorduri în ă l ță toare pe fundalul c ă rora copiilor li se cultiv ă fi lonul autoritar, a cunoscut o frumoas ă carier ă interna ț ional ă . Un drum pe care p ăș iser ă , mai înainte, eroii lui Copel Moscu din Am ales libertatea (1992), refugia ț ii români din Austria ș i Elve ț ia, pe care regizorul îi sur- prinde în ultimul s ă u fi lm dinaintea unei pauze de crea ț ie de peste un sfert de veac. Dând un contur complet personalit ăț ii lui Copel Moscu, Titus Vîjeu valorizeaz ă acest hiat ,nuan ț ând activit ăț ile cineas- tului, de la cea de profesor de regie în cadrul ATF/UATC/UNATC ș i UNArte la cea de fondator de festivaluri (BIEFF, Cinepolitica), de la cea de autor de c ă r ț i didactice la cea de îngrijitor al unor volume de lux, precum albumul „Goltzius & Th e Pelican Company”, de Peter Greenaway. Acestuia Copel Moscu îi face un amplu portret, ca de altfel ș i Regelui Mihai, pe care l-a cunoscut în timpul Festivalului
de la Nyon (1991), unde regizorul s-a a fl at la loc de frunte în delega ț ie, ca director al Studioului Sahia. Come-back-ul lui Copel Moscu în fi eful documentarului – de ast ă dat ă în formatul lungmetrajului – este privit de c ă tre auto- rul c ă r ț ii ca pe o fi reasc ă , a ș teptat ă reve- nire: Comoara naiv ă (2018), centrat ă pe fi gura pictorului Ion M ă ric, cu care Titus Vîjeu consoneaz ă , ca un autentic iubitor al fenomenului plastic. El subscrie, odat ă cu cineastul, la „func ț ia terapeutic ă a artelor”, degustând Paradisul naivilor (2022), fi lm despre suferin ț a uman ă ș i salvarea prin frumos, idee de sorginte dostoievskian ă . Celebrul scriitor s-a a fl at mereu în rim ă cu universul „naivit ăț ii” ș i, în aceast ă lumin ă , valoarea demersului uman întreprins de Copel Moscu este incomensurabil ă , dat fi ind c ă este pus în slujba celor „arzând prin lucr ă rile lor precum candela din altare într-o lume buimac ă ș i trist ă ”, cum liric scrie Titus Vîjeu.
De curând, pe 13 septembrie, Copel Moscu a intrat în rândul septuagenarilor, iar acest volum este un cuvenit dar care i se face, cu atât mai special cu cât bene fi ciaz ă de un material ilustrativ deosebit, similar unui album. În acela ș i timp, este ș i o pro- fesiune de credin ță a unuia dintre cei care alc ă tuiau grupul „sahio ț ilor” (denumire la care subscrie el însu ș i, în videointerviul dat lui Cornel Mihalache), cei care, în po fi da vicisitudinilor fi nalului de er ă comunist ă , au scris pagini cinematogra fi ce înc ă actuale. Întrucât „c ă r ă rile gloriei duc mai cu seam ă spre fi lmul de fi c ț iune”, Titus Vîjeu îi con- sider ă pe documentari ș ti, în genere, eroi în planul crea ț iei. Cum îns ă titlul capodoperei lui Stanley Kubrick este o antifraz ă ce tri- mite la drumurile pierzaniei prin ura între oameni, nu trebuie s ă vedem în realizatorii de documentare ni ș te martiri autosacri fi - ca ț i: ei r ă mân stindarde ale normalit ăț ii într-un univers care se hr ă ne ș te mereu din fi c ț iunea bolnav ă a zilei care va veni.
Beyond the New Romanian Cinema: Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude de Andrei Gorzo ș i Veronica Laz ă r Aten ţ ie la Radu Jude!
foarte pu ț in glamour, aproape sihastric, de a face critic ă de fi lm – cu pu ț ine apa- ri ț ii în public, departe de mondenit ăț i, de festivaluri, de soare. E genul de ins care- ș i are propriul soare secret. Ș i mai are un fel foarte ra ț ional de a fi intelectual, un intelectual public, necesar, indiferent la mitologii, ireveren ț ios; ș i totu ș i, la mijlocul acelei pasiuni juvenile pentru cinema ș i rigoare adult ă a studiului, v ă d în el ceva aproape religios, care îl face admirabil ș i totodat ă nesuferit, un crez sacru con- form c ă ruia critica de fi lm, cunoa ș terea cinemaului ș i împ ă rt ăș irea acesteia sunt nobile în sine, perfect su fi ciente lor însele, c ă merit ă f ă cute în ciuda tuturor neajun- surilor timpului prezent, care i-au pus în repaus pe mul ț i al ț ii. Veronic ă i Laz ă r, de mult timp cel mai interesant intelectual din afara ș colii de fi lm care s ă scrie despre cinema, îi cunosc mai pu ț in cariera – am moderat dou ă
discu ț ii cu ea, inclusiv lansarea bucure ș - tean ă a c ă r ț ii de fa ță , ș i de fi ecare dat ă m-a intimidat u ș urin ț a analitic ă cu care pune idei în mi ș care. Mul ț i o cunosc din asocierile cu stânga intelectual ă , Editura Tact (unde coordoneaz ă „Colec ț ia de strad ă ” al ă turi de Virgil Pa ș ca), publica- ț ia „CriticAtac”, Ș coala Popular ă de Art ă Contemporan ă , Cooperativa Macaz ș .a., multe dintre ele deja trecute ș i tot mai improbabile în viitor – idealismul deloc pedant, asta admir mai ales la ea. Ca proiect editorial, cartea lor, „Beyond the New Romanian Cinema: Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude”, este o stranietate: scris în englez ă pentru interna ț ionalele cine fi le ș i univer- sitare, de mare interes pentru cititorul român, publicat ă la editura Universit ăț ii „Lucian Blaga” din Sibiu, care nu ajunge foarte departe la niciunul dintre publicuri. Sigur, nicicum nu-i bine pe pia ț a de carte.
C ă lin Boto A ndrei Gorzo a f ă cut carier ă din r ă bdare. Felul s ă u de a pune problema cinemaului, în analize metodice îndelungate, contextuale ș i totodat ă formale, r ă mâne în mare m ă sur ă singular, foarte diferit de încerc ă rile – e ș ecurile, reu ș itele – altora. La fel, Gorzo a f ă cut carier ă din vitez ă : anii de cronicar i-au l ă sat o responsabilitate neo- bi ș nuit ă fa ță de discu ț iile publice despre cinema. De ș i scrie pentru propriul blog, a ș adar f ă r ă deadline, este mereu la timp. Ș i înc ă ceva neobi ș nuit: Gorzo nu se teme de obsesie, de a p ă rea prizonierul – ș i totodat ă st ă pânul – unor pasiuni intelec- tuale de-o via ță : Graham Greene, André Bazin, James Bond, Pauline Kael, în fi ne, Noul Cinema Românesc; orice cititor al s ă u se a ș teapt ă s ă i se explice o lume por- nind de la aceste câteva nume. E un fel
74
Nr. 4 | 2023
Made with FlippingBook - Online magazine maker