Înapoi la Cuprins
a) Perspectiva legăturii este bazată pe modelul britanic al relațiilor de obiect dezvoltat de Bion și de adepții săi, precum și pe psihanaliza franceză post-lacaniană, în special pe opera lui René Kaes. Această abordare a fost bine primită de societățile psihanalitice, fiind aplicată la grupuri, familii și cupluri. b) Perspectiva relațională a fost foarte bine primită în Chile și Peru și se extinde constant în Uruguay, Brazilia, Argentina și Mexic. Această perspectivă se bazează pe ideile lui Ferenczi, Balint, Fairbairn, Bowlby, Winnicott, Kohut și, dintre contemporani, S. Mitchell, J. Greenberg, D. Stern, R. Stolorow, O. Renik, J. Benjamin, J. Lichtenberg, L. Fosshage, D. Orange și numeroși alți autori din școlile relațională și intersubiectivă nord-americane. În Chile, s-a constituit în urmă cu câțiva ani o sucursală foarte activă a Asociației Internaționale pentru Psihoterapie și Psihanaliză Relațională, care a organizat o conferință cu o numeroasă participare în anul 2013. O secție mai mică a acestei asociații a fost constituită și în Peru, în 2017. Unii dintre membrii din ambele țări sunt și membri ai IPA, iar alții au parcurs formări diferite, cum ar fi junghiană, cognitivă, sistemică și mindfulness. Între psihanaliza legăturii și cea relațională există convergențe, dar și divergențe. Printre convergențe se numără conceptul de transfer văzut nu doar ca eveniment repetitiv, ci și ca eveniment nou. În plus, ambele abordări dau valoare de motivatori psihici atât „șansei”, cât și „evenimentului”. Divergențele majore apar în următoarele arii: 1) Motivațiile care determină activitatea psihică: abordarea legăturii nu recunoaște postulatul freudian al dorinței sexuale infantile ca motivație fundamentală, în timp ce abordarea relațională ține cont de dorința oedipală, dar include și alte motivații, precum cele care pot fi satisfăcute prin acțiuni specifice realizate de alte ființe umane (atașament, recunoaștere și așa mai departe). Încorporează reglarea psihică, explorarea, joaca, în sensul cum s-au referit la ele, printre alții, Winnicott, Kohut, Lichtenberg și H. Bleichmar. 2) Bazele empirice: perspectiva legăturii, aplicată la grupuri, cupluri și familii, nu include o schimbare de paradigmă. Abordarea relațională își are originea tocmai în schimbarea paradigmatică a muncii analistului. Aici, analistul nu mai este considerat un interpret al pulsiunilor și apărărilor, ci mai degrabă un facilitator al relației analist-pacient. Drept consecință, această relație va da naștere „re-editării” transferurilor care generează conflictul și primei editări a experiențe noi dezvoltate în câmpul relațional (traducerea „ edicion ” și “ reedicion ” prin „editare” și „ re-editare” , în ciuda utilizărilor diferite în spaniolă și în engleză, pentru a pune în evidență noutatea conceptului, de către C. Nemirovsky). În America Latină, în special în Argentina, apare o nevoie de a distinge între diferitele sensuri ale termenului de intersubiectivitate. Frederico Muller (2009, p. 331) se referă la aceste diferențe după cum urmează: „În America Latină, și în special în Argentina, trebuie să facem distincția între diferitele sensuri ale cuvântului intersubiectivitate. În psihanaliza din River Plate, până cu câțiva ani în urmă, cuvântul intersubiectivitate a fost folosit în principal de către grupurile lacaniene concentrate pe primele seminare ale lui Lacan sau de către grupuri orientate către psihanaliza de grup, familie sau cuplu.”
200
Made with FlippingBook Ebook Creator