Înapoi la Cuprins
2013), dacă îl cităm pe Mitchell (1997). Pentru Mitchell, care a adus ideile lui Racker într-un context relațional mai larg, transferul și contratransferul sunt două componente ale unei unități; ele își dau viață unul altuia și creează relația interpersonală din situația analitică. José Bleger (1967) , eminent discipol al lui Pichon-Rivière, a dezvoltat o teorie a comportamentului bazată pe idei structuraliste și marxiste. El propune trei niveluri de expresie comportamentală, respectiv, mintea, corpul și lumea externă. Aceste trei niveluri interacționează într-o manieră dinamică. Madeleine și Willy Baranger au fost doi psihanaliști de origine franceză, care s-au stabilit în Argentina în 1946 și au devenit membri ai Asociației Psihanalitice Argentiniene (de Leon de Bernardi, 2000). Conform lui W. Baranger (1959, p. 81), „bazat pe propria practică, psihanaliza trebuie să-și dezvăluie propriile principii de obiectivare și să-și accepte rolul ca știință (în anumite moduri excepțională) a umanității. Trebuie să-și accepte natura de știință a dialogului (adică, de psihologie bipersonală), natura de știință interpretativă (…) cu legi în esență originale și tehnici de validare diferite de cele ce guvernează științele naturale. Cercetarea epistemologică are sarcina primară de a formula condițiile care asigură validitatea interpretărilor noastre. Viziunea soților Baranger diferă, însă, de o poziție subiectivistă sau interpretativă extremă, concentrată primordial pe punctul de vedere al analistului ca creator al interpretării. Conform acestor autori, „studiul sistematic a ceea ce se petrece în situația analitică bipersonală este singura cale de acces către o validare ideală a unei cunoașteri cu adevărat specifice psihanalizei. Acest ideal este susceptibil în mod curent a fi realizat (fără a fi formulat) în câteva eseuri recente, care oferă o descriere foarte detaliată a situației analitice cu interpretările și schimbările ce au loc în cadre temporale limitate” (W. Baranger 1959, p. 81). De asemenea, ei susțin că, întrucât observarea analiștilor implică atât observarea pacientului, cât și auto-observarea corespondentă, ea poate fi definită doar ca observare a câmpului (M. și W. Baranger, 2008). Mai târziu, când au dezvoltat noțiunea de bastion , au sugerat că analiștii pot stabili o „a doua privire” asupra totalității câmpului analitic, în special asupra obstacolelor aflate în calea procesului, puse atât de pacient, cât și de analist. În propriile lor cuvinte, „acest lucru ne-a condus la propunerea de a introduce câțiva termeni: „câmp”, „bastion”, „a doua privire”. Când procesul se împiedică sau se oprește, analistul poate doar să se întrebe care este obstacolul, cuprinzându-se pe sine și pe analizand, Oedip și Sfinx, cu o a doua privire, într-o viziune globală: acesta este câmpul” (M. Baranger, W. Baranger și J. Mom, 1983, p. 1). III. Dc. Perspectiva relațională în America Latină, cu focus pe Argentina Álvarez de Toledo (1954) afirmă, într-un limbaj similar celui al lui Pichon-Rivière, că a fi în analiză, a asocia și a interpreta, presupune o relație între act, imagine și obiect care este actualizată prin actul vorbirii și al ascultării a ceea ce spune analistul. Actul, senzația, imaginea,
203
Made with FlippingBook Ebook Creator