Înapoi la Cuprins
Bleichmar susține că modelul modular este opus principiului omogenității din teoria psihanalitică. El descrie două concepții bazate pe opera lui Freud, respectiv, concepția modulară și concepția de omogenitate, care prevalează în mod alternativ. Principiul omogenității apare în concepția evoluționistă a dezvoltării psihosexuale, marcată de satisfacerea libidinală a zonelor corporale ale căror vicisitudini determină nu doar forma luată de legăturile cu obiectele, dar și sindroamele psihopatologice. Principiul organizator care caracterizează omogenitatea este aplicat stadiilor de dezvoltare a libidoului, din care derivă formațiunile de caracter (anal, oral și așa mai departe) și seturile lor corespondente de simptome. Principiul omogenității domină, de asemenea, în câmpul terapeutic. Dacă Freud și-a concentrat tehnica pe transformarea inconștientului în conștient (pe extinderea câmpului conștienței), argumentând că dacă ceva este restaurat în conștient, încetează să mai aibă efect din inconștient, Bleichmar, în schimb, subliniază importanța eterogenității pe baza teoriei sale modular-transformaționale și caracteristicilor obiectului. O altă contribuție originală relevantă pentru intersubiectivitate a acestui autor este noțiunea de „credințe originale pasionale”. Acestea corespund efectelor pe care le are asupra subiectului judecata exprimată de alții de-a lungul vieții sale. Aceste credințe nu sunt legate doar de judecățile cu privire la subiect, care se transformă în reprezentări de sine. Ele includ și regulile transmise de alții semnificativi care guvernează construcția acestor reprezentări mentale. Ele nu sunt simple structuri cognitive. Mai degrabă sunt create printr-o articulare permanentă cu afectivitatea într-un proces cu două sensuri. Miguel Hoffmann (2013) a contribuit la dezvoltarea gândirii intersubiective timp de mulți ani. Cartea sa Mas alla del Yo. El Ser, la Persona [Dincolo de Eu. Ființa, persoana] reflectă această contribuție. În ultima sa carte, acest autor insistă asupra nevoii ființelor umane de a-și conserva capacitatea de a fi ființe reflexive, aflate în căutarea unei identități, fără a trece cu vederea schimbările sociale care ne permează și ne modelează. Hoffman ne îndeamnă să ne dedicăm timpul nouă înșine, în așa fel încât să ne putem întreba care ne sunt dorințele, gusturile și preferințele, să ne întrebăm despre sine, despre forțele care ne ajută să ne schimbăm. Hector Fiorini (2007) a lucrat mulți ani în domeniul terapiilor țintite și practică o psihanaliză pe care el o definește „deschisă”. Psihanaliza deschisă, pentru acest autor, este o dezvoltare continuă a teoriei psihanalitice și practicii clinice, incluzând multe inovații tehnice introduse după epoca lui Freud. Principiul său organizator este concepția de procese terapeutice ca travaliu sistematic ce activează capacitățile creative ale pacienților și analiștilor. Fiorini intră mai profund în teme tratate de școli precum cea jungiană, psihodramă, Gestalt, transpersonală și bioenergetică. El pornește de la aspecte din opera lui Freud care merg în această direcție și introduce categorii care nu au fost abordate de metapsihologia freudiană. Gândind situații specifice, de pildă situația cercetării unui psihic localizat, mai degrabă decât abstract, creează o metodă de a privi experiența psihică prin implicarea în situațiile de viață reale. Ruben Zukerfeld (2004, 2009) în lucrări personale și în colaborări cu Zonis de Zukerfeld , a menționat adesea o versiune a celei de-a „treia topici”, pe care o definește ca „reprezentare grafică metaforică a eterogenității și coexistenței modurilor inconștiente de funcționare cu o structură reprezentațională și non-reprezentațională, care constituie perspectiva
205
Made with FlippingBook Ebook Creator