Înapoi la Cuprins
metapsihologică a unor sisteme de memorie multiple ce operează simultan.” Revizuind ideile psihanalitice cu privire la psihicul timpuriu dezvoltate în ultimele decenii, acest autor (Zukerfeld, 2009) avansează conceptul de procese terțiare. El afirmă că încă de la început este prezentă o „eterogenitate inconștientă radicală”; aproape toți gânditorii post-freudieni, susține Zukerfeld, vorbesc despre diferite moduri de procesare inconștientă. Bion face aluzie la elemente beta și ecran-beta „ca o aglomerare neintegrată și spaimă de nedescris”. Winnicott se referă la spaima de prăbușire, „ca urmă mnezică ce nu poate fi simbolizată”. Lacan arată că „realul este în afara limbajului și inaccesibil simbolizării”. De asemenea, Zukerfeld include în această categorie noțiunile Pierei Castoriadis-Aulagnier (1975) de orignar și de pictogramă, teatrul imposibilului și isteria arhaică al lui Joyce McDougall (1991), clivajul fundamental al lui M’Uzan (1978/1994), dinamicile paralele ale lui Pierre Marty (1990), conceptul lui André Missenard (1990) de nereprezentabil, noțiunea lui Guy Rosolato (1978) de necunoscut și necognoscibil, idea lui Kaes (1976) de arhaic și de negativitate radicală, conceptul lui Roussillon (2004a,b) de inconștient pre-refulat, delegarea nefigurabilului și a locului psihic de dincolo-de-țară ale lui Cesare Botella (2005), ideile lui Greed (1998) de pre-psihic, elaborarea negativului și clivaj, noțiunea lui Julio Aragones (1999) de imortal dublu, urmele neguvernabile ale lui Norberto Marucco (2007), inconștientul primar de la Christophe Dejours (1991) și inconștientul originar al lui H. Bleichmar (1997). Carlos Nemirovsky (1993, 2007, 2008, 2011, 2018) încearcă să articuleze teorii ale pulsiunii/apărării (în esență dezvoltări freudiene și kleiniene) cu principiile teoriei relaționale bazate pe ideile lui Mitchell. Nemirovsky (2017, 2018) a dezvoltat conceptul de editare în psihanaliză ca mecanism prin care este posibil să creeze psihic pe baza întâlnirii dintre doi subiecți, unul care este dornic să aibă încredere, iar celălalt care este disponibil să răspundă cu o acțiune specifică. O astfel de întâlnire poate genera o (neo)formațiune a psihicului inexistentă anterior. Această noțiune este diferită de cea a lui Jaime Lutenberg (1995), care, pe baza ideilor lui Bion, definește editarea ca proces de facilitare a nașterii mentale a unor fațete ale personalității analizandului care nu au fost niciodată conștiente sau inconștiente, deoarece au rămas în afara regiunii dinamice a minții – sectoare ale personalității care, datorită clivajului Eului și unei apărări secundare suplimentare, au rămas înghițite în legături simbiotice sau ca niște corpi străini încorporați în personalitate. Pentru Nemirovsky (2018), structura generată de întâlnire nu a fost prezentă anterior în psihic. În lipsa existenței, căci subiectul nu avusese experiența pe care o are acum pentru prima dată. Eșecurile mediului deficitar fac ca întâlnirea să nu aibă loc în stadiile mai timpurii ale subiectivării. Nemirovsky compară editarea cu procesul de creație a obiectului subiectiv descris de Winnicott. Prin întâlnirea cu un obiect, în psihicul subiectului este creat un nou obiect, care nu a existat anterior. Obiectul astfel creat este diferit de obiectul întâlnit în mediu. Termenul de editare se referă la situații care apar pentru prima dată, care sunt fără precedent, situații noi (ele nu sunt repetate în tratament, ci au loc aici pentru prima dată). Aceasta poate fi clar distinsă de reeditare sau repetiție (pe care Freud le folosește pentru a descrie repetarea istoriei copilăriei în nevroze sau nevrozele de transfer).
206
Made with FlippingBook Ebook Creator