Înapoi la Cuprins
În general, psihanaliștii latino-americani s-au îndepărtat de tradițiile freudiană și kleiniană dominante cu câteva decenii în urmă. Gândirea lacaniană este într-o anumită măsură predominantă, în special în mediul academic. Cu toate acestea, mulți psihanaliști care se revendică de la direcții teoretice de gândire diferite, lucrează cu pacienții lor într-un mod care este, ca atitudine, foarte apropiat de practica unui analist relațional/intresubiectivist. Analiștii locali, în general, nu trimit la surse bibliografice ale autorilor standard din domeniul relațional/intersubiectiv, dar abordează pacientul într-un mod în care, analizându-i caracteristicile, poate fi considerat intersubiectiv. În practica clinică din această regiune este prevalentă empatia ca instrument, dar și ca atitudine în evaluarea dialogului participativ. Această metodă de lucru implică un mare angajament din partea specialistului în procesul analitic, care dă prioritate experienței subiective. Mai mult, este pusă în evidență nevoia de a raporta această experiență la contextele culturale în care se găsesc membrii cuplului terapeutic. Gradual, în America Latină, se dezvoltă ideea de construcție comună a experienței, promovând astfel încă unul dintre conceptele cheie ale gândirii relaționale/intersubiective, aplicate la întâlnirea clinică. Multe contribuții latino-americane aduse intersubiectivității se regăsesc în articole publicate de Psicoterapiarelacional și Aperturas Psicoanaliticas , ambele reviste electronice care apar în Spania. IV. STUDII INTERDISCIPLINARE. SUSȚINERI NEUROBIOLOGICE ALE INTERSUBIECTIVITĂȚII Literatura neurobiologică a ultimilor treizeci de ani a constatat că pentru experiențele emoționale este dominantă emisfera cerebrală dreaptă (Amanniti 1996, 2009; Wittling, 1997; Schore, 1999, 2003, 2010). În acest context, transferul interactiv al afectului între creierul drept al membrilor diadei mamă-sugar și a celei terapeutice este conceput ca „intersubiectivitate” (Schore 2010). Sunt deosebit de relevante în acest sens studiile asupra intersubiectivității psihobiologice – asupra relației părinte-copil – realizate de Ruth Feldman (2007), în domeniul sincronizării ritmurilor biologice: de exemplu, constatarea sincronizării bătăilor inimii sincronizate sau perspectiva comună asupra timpului; de asemenea, studiile cu privire la nivelurile sincronizate ale cortizolului la bebelușii mamelor depresive sau labile emoțional. Se face o distincție între două moduri de conexiune intersubiectivă : un mod mai imediat conectat la sistemul oglindă neuronal, care este activat atunci când o persoană întâlnește/vede o altă persoană și o privește în față, observându-i exprimarea emoțională. Aceasta de obicei rezonează intern în ceea ce Vittorio Gallese (2001, 2003, 2006) definește a fi simularea încorporată. Un al doilea model este bazat pe mentalizare (Frith & Frith, 2005; Kernberg, 2015) – capacitatea de a înțelege și a prezice comportamentul altor oameni atribuindu-le stări mentale independente. Această capacitate nu este conectată cu sistemul oglindă, ci mai degrabă cu cortexul paracingular anterior (Amaniti, 2008).
209
Made with FlippingBook Ebook Creator