Înapoi la Cuprins
Există unele suprapuneri , în principal între psihologia Eului intersubiectivă nord- americane, cea postbioniană și perspectivele franceze. În America de Nord, diferențele cele mai semnificative sunt cele care apar între conceptualizările franceze ale intersubiectivității și curentele dominante ale gândirii intersubiective provenite din psihologia sinelui și mișcarea relațională. Există o distanțare îndeosebi între elementele contextuale ale construcției teoretice din în aceste două abordări, în special cu privire la implicarea metapsihologiei psihanalitice. În America Latină , abordarea comparativă a convergențelor și divergențelor pune în evidență perspectiva legăturii și perspectiva relațională asupra intersubiectivității. Pornind de la teoria relațiilor de obiect britanice postbioniene și de la gândirea psihanalitică franceză post- lacaniană, perspectiva legăturii, practicată în contextul clinic de grup și familie, aderă la noțiunea de sexualitate infantilă freudiană, ca factor motivant fundamental și nu duce la schimbarea paradigmei. Totuși, perspectiva relațională, moștenită de la Ferenczi, Balint, Fairbairn, Bowlby, Winnicott și Kohut, dezvoltă mai departe ideile unor gânditori nord- americani contemporani ai sinelui, relaționali și intersubiectivi, precum Lichtenberg, Mitchell, Stern, Stolorow, Renik, Benjamin și alții, reprezentând o schimbare paradigmatică, în care analistul devine un facilitator al relației analist-pacient. Abordarea relațională extinde și viziunea asupra motivației primare dincolo de dorințele oedipiene, cu accent, printre altele, pe joc, atașament și recunoaștere. Printre convergențele dintre metoda bazată pe legătură și abordările relaționale se numără conceptualizarea în ambele curente a transferului nu doar ca repetiție, ci și ca eveniment nou. Ambele abordări valorizează șansa și evenimentul ca factori motivatori psihici. În Europa , diferitele origini ale concepției intersubiective includ o combinație între dezvoltarea analizei copilului, conceptul de identificare proiectivă, extinderea noțiunii de contratransfer și reflexia teoretică asupra subiectului, procesului de subiectivare (Cahn) și obiectului. Au avut influență și teoria câmpului și noțiunea de punere în scenă, originare din cele două Americi. Una dintre trăsăturile specifice Europei este importanța de durată dată metapsihologiei în psihanaliza de limbă franceză, iar clinic, explorarea profundă a dificultăților întâmpinate în munca analitică cu adolescenți, patologia borderline, grupuri și psihoze. Curentul european principal consideră drept intersubiectivitate prezența a doi subiecți în timpul tratamentului psihanalitic, fiecare cu pulsiuni și inconștient, atât pacientul, cât și analistul acționând unul asupra celuilalt și având o putere de transformare, prin ceea ce împărtășesc în comun, evocând rolul obiectului în dezvoltarea unui subiect. În plus, analiștii europeni definesc un spectru nuanțat al diferențelor dintre interacțiune, interpsihic (Bolognini, Brusset), interpersonal (Bolognini) și intersubiectivitate (Green, Roussillon). În general , prin expunerea deplină a diferitelor abordări psihanalitice ale intersubiectivității ca atare la terminologii „legate de contextul cultural”, apare o imagine a intersubiectivității ca potențial multidimensională, multistratificată , în care poate fi realizată fertilizarea încrucișată reciprocă, prin învățarea coexistenței și comunicării unul cu altul. Mai specific, este atât posibil, cât și dezirabil, să comparăm concluziile la care ajunge fiecare dintre aceste abordări, nu doar cu privire la concepția lor asupra funcționării mentale și disfuncțiilor care produc simptome și patologii de caracter, ci și cu privire la propunerile terapeutice care
212
Made with FlippingBook Ebook Creator