Înapoi la Cuprins
În Micul Hans (1909b), interpretările sale urmează logica efectului ulterior fără a-l mai numi ca atare. Nu la fel stau lucrurile în textul despre Omul cu lupi (1918c), unde dă o complexitate mai mare conceptului, considerând ședințele ca atare și transferul ca fiind efectele ulterioare terțe necesare pentru scopul tratamentului. Faimosul vis cu lupi și fobia de viespi sunt atât primul, cât și al doilea aprèa-coup al scenei primare, care a avut loc anterior și care nu a fost asimilată la acel moment. În acest text, noțiunea de timp devine foarte importantă pentru Freud, care încearcă să dateze fiecare dintre evenimente. Destul de remarcabil, începând cu 1917, termenul Nachträglichkeit dispare din scrierile sale, dar referințele la procesul în două stadii devin mai frecvente. Astfel, în 1925, el leagă aspectele văzute și auzite ale complexului de castrare fără a folosi termenul Nachträglichkeit. Freud a creat acest concept într-un moment în care cercetările sale erau dominate de preocupări etiologice . Acestea au devenit izomorfe odată cu tendința, deja observată de Breuer, de a ne reaminti urmărind o cale temporală înapoi . Breuer a descris un proces de retrogresie (respectiv, începutul istoriei dintr-un anumit punct din trecut și repetarea ei cu scopul de a o reconstrui și de a se elibera de ea), care i-a permis să conceapă metoda cathartică (Freud & Breuer, 1895a). Freud a urmat calea acestei regresii temporale și i-a adăugat obligația exprimării prin mijloacele verbalizării, respectiv prin producția de efecte verbale amânate. El a folosit această tendință de a regresa, asociată cu constrângerea menținerii legăturii verbale cu conștientul, în serviciul scopului terapeutic. Astfel, el a promovat o nouă metodă, tratamentul psihanalitic, definit prin protocolul său, regula fundamentală , care cere asocierea liberă verbală și un travaliu psihic specific, elaborarea efectului amânat. În observațiile sale cu privire la Emma, din Proiect de psihologie științifică , partea a II- a, capitolul 4, Hysterical Proton Pseudos [Proton pseudos isteric](1895b, p. 352), Freud oferă o descriere precisă a „acțiunii amânate” (Nachträglichkeit), concentrându-se pe regresia temporală din timpul ședințelor. El împarte primul stadiu, cel al evenimentului, în două scene regresive, dintre care una (scena I, cu cei doi vânzători care râd de rochia ei când Emma avea treisprezece ani), este recentă și reconstituită, iar cealaltă (scena II, a amintirii refulate de pe vremea când Emma avea opt ani și a fost atinsă sexual peste rochie/molestată de un băcan) este anterioară și inconștientă în sensul strict al cuvântului. El își fundamentează gândirea pe teoria traumei a lui Charcot, pe care o expusese deja în Studii despre isterie (Freud & Breuer, 1893- 1895), explicând crearea diacronică a simptomelor în două stadii și metoda cathartică a retrogresiei și elaborării asociative a lui Breuer, dar diferențiindu-se prin cercetarea sa etiologică amănunțită. El pune accent pe direcția retroversă a reamintirii cathartice, care are loc în ședințe și pe conținutul sexual a ceea ce a fost refulat. Astfel, el inversează cursul evenimentelor și al timpului. El numește scena I scena recentă , a „amintirii Emei de când vânzătorii au râs de ea când a intrat în magazin, când avea treisprezece ani”, iar scena II, scena cea mai veche , „amintirea refulată a molestării sale sexuale într-un alt magazin, de către un brutar, când avea opt ani”. Al doilea eveniment, simptomatic, a fost agorafobia asociată cu situației de a intra singură într-un magazin. Cele două evenimente sunt separate de o perioadă de latență.
238
Made with FlippingBook Ebook Creator