Înapoi la Cuprins
Cazul Emmei, care suferea de agorafobia de a face singură cumpărături (mai târziu denumită „modelul Emma de Nachträglichkeit, în teoretizările freudiene europene și nord- americane pe acest subiect și preluată ca paradigmă în teoretizarea latino-americană), captează definiția inițială pe care o dă Freud termenului de Nachträglichkeit, dar și înțelegerea lui inițială cu privire la rolul traumei, temporalitate și memorie, sexualitate, dezvoltare, precum și ca apărare, în geneza nevrozelor și în travaliul clinic, așa cum a sintetizat în afirmația sa nemuritoare: „Avem aici cazul unei amintiri ce dă naștere unui afect care nu apare ca o experiență, deoarece între timp schimbarea [produsă] la pubertate a făcut posibilă o înțelegere diferită a ceea ce este reamintit. ... Invariabil găsim că aminitrea este refulată, devenind o traumă numai prin acțiunea amânată ” (Freud, 1895b, p. 356; subliniere adăugată). În această exprimare, Nachträglichkeit constă în relația dintre termenii amintire-refulare-traumă. Acest citat reprezintă definiția conceptului, dinamica lui fiind redată prin interacțiunea dintre cei trei termeni și ordinea lor reciproc determinantă: în relație cu ceea ce este refulat, cum este refulat, cum devine traumă, cum capătă semnificație acea amintire. Jean-Martin Charcot deja descrisese organizarea cronologică a simptomelor isteriei în două faze cu o a treia denumită perioadă de incubație psihică sau elaborare psihică, localizată între evenimentul traumatic (șocul) și efectul ulterior manifest (simptomul). Ca elev al lui Charcot (Freud a fost traducătorul lui în limba germană) și preocupat să elibereze simptomele psihice de impasul etiologic al teoriei degenerării, Freud a luat în serios referințele cronologice ale Maestrului de la Spitalul Salpêtrière. Ca urmare, el și-a concentrat atenția pe stadiul intervenției și pe elaborarea psihică invizibilă ce are loc în acest stadiu. II. D. Perioada de latență și travaliul psihic regresiv Interpretarea viselor (1900a,b) a fost rezultatul concentrării lui Freud asupra travaliului psihic specific ce are loc în timpul perioadei intermediare, denumite de Charcot perioadă de incubație psihică sau de elaborare psihică, și pe care Freud a redenumit-o perioadă de latență. Acest lucru i-a permis lui Freud să descrie o operațiune psihică nouă, dar frecventă, actul latenței. Perioada de latență poate fi observată cu ușurință în dezvoltarea sexualității umane, cu cele două faze ale sale, dar și în funcționarea mentală obișnuită. Actul de a pune în latență este o operație implicită în teoria viselor, în oscilația dintre zi și noapte, și este observabilă, îndeosebi prin efectele sale subsecvente, în timpul ședințelor de hipnoză și analiză. Evenimentele care intervin, mai exact, noaptea și ședința de analiză, constituie perioade de latență în care are loc un travaliu psihic inconștient specific. Travaliul visului și rezultatele lui, regenerarea libidinală la trezire, amintirea și nararea visului, devin prototipuri ale activităților psihice regresive realizate în starea de pasivitate din timpul latenței (Chervet, 2009). Logica regresiei temporale asociative, scena I (cea recentă) – scena II (cea din trecut), este parte din procesul de reamintire, care urmează calea retrogresiei. Pentru Freud, doar expresia manifestă a simptomului are loc pe traiectorie progresivă.
239
Made with FlippingBook Ebook Creator