Înapoi la Cuprins
Inițial, urmează calea regresivă, apoi transformă economia libidinală regresivă, iar în final o direcționează pe calea progresivă. Aceasta din urmă este apoi înscrisă în minte sub forma impulsurilor pulsionale recuperate ale dorinței umane și a numeroaselor ei vicisitudini. Este animat de o atracție regresivă și de o necesitate de a produce material progresiv. Se dovedește a fi modelul unei funcționări mentale ideale și, astfel, devine o referință pentru orice evaluare a unui material psihic. În realitate, Chervet dezvoltă un concept de après-coup ca proces de realizare și împlinire a tuturor gândurilor și tuturor producțiilor psihice; este procesul de gândire propriu- zis. Astfel, procesul de bază al curei psihanalitice face posibilă vindecarea. Pe ambele maluri ale Canalului Mânecii, această diferență între cele două curente de gândire psihanalitică a produs confuzie, într-o parte fiind inclus efectul post-eveniment, iar dincolo acesta fiind ignorat, autorii încercând să o reducă și să o interpreteze. Haydée Faimberg (2005a,b; 2006) a legat operația de aprés-coup și de conceptele de temporalitate și cauzalitate psihică multidirecțională (Faimberg, 2006, 2013) și a lărgit această noțiune către viitorul anticipat „încă necunoscut” și către „spaima de prăbușire” a lui Winnicott (1963), legată de o traumă care deja s-a întâmplat în trecut, dar care este anticipată în viitor. Faimberg a aplicat termenul de après-coup în sensul extins, de „ascultare a ascultării” analitice, în care conflictele sunt resemnificate printr-o legătură între trei generații (1998; 2005a,b; 2013). Unii analiști britanici (Birksted-Breen, 2003; Sodre, 2007, 2005; Perelberg, 2007) au pus accent pe complementaritatea a ceea ce au văzut ei ca fiind perspectiva pe termen lung a conceptului original de Nachträglichkeit al lui Freud, pe o perioadă mai lungă de timp și perspectiva pe termen scurt, après-coup, a „microschimbărilor” de la un moment la altul în transferul din fiecare ședință. În sfârșit, toți acești autori au încercat să lege noțiunea lui Winnicott de spaimă de prăbușire cu noțiunea de après-coup din psihanaliza franceză, arătând că această spaimă însoțește mișcarea regresivă inițială a procesului de après-coup. Și în Italia, Paola Marion (2011), de exemplu, pune accent pe faptul că Nachträglichkeit este un mecanism care descrie cum procedează psihicul și în ce mod reglează tratamentul psihanalizei. Apar și sunt publicate schimburi de idei, dezbateri și studii care arată că legătura dintre cele două curente este posibilă și că incompatibilitatea rezultă din simplificare. Două fapte ar trebui poate luate în considerare. Pe de o parte, și acesta este adevărul încă de la Freud, fenomenul de après-coup este deseori activ și recunoscut ca atare, fără a fi însă numit. Pe de altă parte, termenul de après-coup este frecvent folosit de analiști prin simplificarea lui ca deplasare și reflexivitate anterogradă, fără implicarea atracției inconștientului și a travaliului ulterior, la fel de necesar ca și conceptul propriu-zis. În sfârșit, toate studiile psihanalitice pot fi considerate și ele efecte-posteveniment ale motivațiilor care l-au animat pe Freud în propria sa cercetare. este cert faptul că, urmându-l îndeaproape pe el, acestea dezvoltă, rafinează și dau noi semnificații ipotezelor lui. Mai mult, confruntate cu aspecte ale realității care au rămas neexplorate în opera lui Freud, aceste studii
245
Made with FlippingBook Ebook Creator