Înapoi la Cuprins
o îmbogățesc și o modifică în mod fundamental. Devine astfel necesară întoarcerea la conceptul de sursă traumatică pentru a permite apariția unei noi arii de gândire și pentru integrarea ei în opera anterioară și recunoașterea ca întreg.
III. D. Nachträglichkeit în psihanaliza latino-americană Din perspectiva latino-americană, ceea ce Freud numește Nachträglichkeit este un concept privind temporalitatea nelineară, retroactivă, un interschimb între „înainte” și „după”. Se recunoaște asocierea conceptului de Nachträglichkeit cu întoarcerea la scrierile lui Freud. În ciuda predominanței gândirii kleiniene în psihanaliza din regiunea Rio de la Plata până la finalul anilor 1960, concepția nelineară a lui Freud cu privire la temporalitatea psihică nu a fost niciodată absentă din textele de transmitere a idelor sale (Pontalis, 1968). Operațiunea de Nachträglichkeit necesită, deci, două scene: „după”, care îl constituie- construiește pe „înainte”. Aceste scene au o materialitate diferită și sunt asimetrice: în scena de „după”, își face apariția un subiect care este implicat în crearea scenei de „dinainte”, unde este prezent obiectul. Doar în acest „după”, odată cu apariția subiectului, este posibilă construirea ca traumă a scenei „anterioare”, în care există/exista doar un obiect, printr-o mișcare circulară, non- reciprocă între cele două scene, ce ne permite să privim cauzalitatea în psihanaliză într-o manieră non-deterministă. În acest mod, putem vedea cum sunt întrețesute semnificația și temporalitatea în conceptul de Nachträglichkeit, punând în lumină diferența dintre mecanismele de acțiune retroactivă și regresie. Dacă fiecare scenă se semnifică pe ea însăși (dacă scena „anterioară” a fost traumatică în sine și pentru sine), atunci acțiunea retroactivă o va transforma în regresie. Acțiunea retroactivă nu înseamnă o regresie la ceva ce a fost deja constituit, ci dimpotrivă, mișcarea acțiunii retroactive este ceea ce rezultă din constituirea scenei anterioare și a semnificației ei. Constituirea subiectului permite semnificarea a ceva ce anterior nu a putut fi semnificat. Studiile Proiect de psihologie științifică și Omul cu lupi , care descriu cazul Emmei și pe cel al Omului cu lupi, sunt în general considerate paradigmatice pentru identificarea problemei Nachträglichkeit în scrierile lui Freud. În ce o privește pe Emma, simptomul pe care ea îl descrie în analiza cu Freud (compulsia de a nu fi capabilă să intre într-un magazin singură ) nu este dependent de urma mnezică a scenei care a avut loc când ea avea șapte ani (scena II, cu băcanul), ci dimpotrivă, de multiplele transformări pe care le suferă după scena care are loc când Emma avea doisprezece ani (pe care Freud o numește scena I, cu vânzătorii), care este scena pe care pacienta o asociază în timpul ședinței cu simptomul. Cele două scene sunt legate prin legături superficiale (râsul, rochia). În acest mod, urma mnezică dobândește semnificație și devine
246
Made with FlippingBook Ebook Creator