Înapoi la Cuprins
Leticia Glocer Fiorini (2006) subliniază coexistența a două temporalități distincte în opera lui Freud: temporalitatea progresivă și temporalitatea retroactivă. „În opera lui Freud, temporalitățile în evoluție ale mișcărilor progresive, de exemplu evoluția psihosexuală a unei fete și a unui băiat și scopurile lor dezirabile (Freud, 1925), coexistă cu conceptul de temporalitate retroactivă, care alocă semnificație unui „incident traumatic anterior” a posteriori. Cronologia liniară este astfel dezarticulată și incidentul material trebuie resemnificat (Freud, 1918)” (L . Glocer Fiorini 2006, p.18 ) Ricardo Bernardi (1994) descrie diferite moduri în care regăsim relațiile temporale în opera lui Freud, moduri pe care Freud nu le consideră exclusive: A) Un model în care înainte determină după . B) Modelul Nachträglichkeit [pe care Bernardi îl traduce cu a posteriori ] în care un eveniment anterior capătă posterior o nouă semnificație și o nouă eficacitate psihică, în virtutea modificării lui atunci când devine parte a unui nou context. C) Fenomenul de fantasmă retrospectivă, Zurückphanthasieren, care rezultă din atribuirea a ceva unui moment anterior, atribuire care are loc după momentul anterior. Bernardi (1994) susține că putem observa modificări ale conceptului de Nachträglichkeit după descoperirea de către Freud a sexualității infantile. Carlos M. Aslan (2006) subliniază că Nachträglichkeit este un mod de funcționare a aparatului psihic. Pentru Aslan, termenul este relevant pentru experiențele de zi cu zi și nu trebuie redus la relația lui cu situațiile traumatice. „Nu trebuie decât să nu uităm conceptul freudian de mecanism a posteriori, care, așa cum a observat Blum, nu este excepțional, ci mai degrabă obișnuit și nu doar în situații traumatice; [poate apărea în] experiențe cotidiene, când un efect modificator intră în relație cu semnificația unei urme mnezice [evenimente structurate anterior]. Nu se întâmplă în realitatea materială, ci mai degrabă în realitatea psihică istorică a subiectului. Odată structurată, [realitatea psihică istorică] va influența percepția și interpretarea noilor experiențe și acest proces va continua într-o manieră succesivă. În acest fel, nu doar că sunt produse structuri noi, dar, pentru a reitera, sunt modificate și structurile anterioare” (Aslan 2006, p. 71). Pe aceleași direcții cu Aslan, Madeleine Baranger, Willy Baranger și Jorge Mom (1987) susțin că cititorii lui Freud nu au dat importanța adecvată conceptului de a posteriori . Ei pun accent pe participarea acestui proces la constituirea fantasmei, limitând aspectul economic al traumei. O urmă sau un eveniment rămâne în psihic fără să constituie o traumă prin și în sine, până când evenimente subsecvente îl convertesc retroactiv într-o traumă, asimilând această perioadă mută cu pulsiunea de moarte. „Nu este doar o acțiune amânată, nici o cauză care rămâne latentă până când are oportunitatea să se manifeste, ci mai degrabă o
248
Made with FlippingBook Ebook Creator