Înapoi la Cuprins
psihologice ca fiind analoage cu limbaje diferite și că experiențele păstrate în memorie sunt retranscrise, retraduse și recontextualizate în mod repetat prin dezvoltări ulterioare. Conform înțelegerii pe care o dă Modell termenului Nachträglichkeit, amintirea unui eveniment traumatic din copilărie care a avut loc la vârsta x, este modificată atunci când copilul ajunge la vârsta y și din nou modificată la vârsta z și așa mai departe. Insightul atemporal al lui Freud a fost că amintirea este în mod continuu modificată prin experiența ulterioară, că „trecutul schimbă prezentul și prezentul poate, de asemenea, să modifice trecutul și să ne schimbe așteptările privind viitorul” (Modell, 1994, p. 92). Modell (1994) a legat reclasificarea amintirilor încărcate afectiv, activate în transfer, cu expansiunea rezultantă a semnificațiilor. În acest context, rezultatul patologic al experienței traumatice poate fi înțeles ca lipsa capacității de a genera noi semnificații. Expansiunea semnificației, la rândul ei, depinde de accesul liber la amintiri vechi, care pot fi reclasificate prin intermediul percepțiilor curente. Paradoxul implicit al Nachträglichkeit susține și noțiunea de procese psihice multiple și realități subiective multiple, inerentă în dezvoltarea timpurie și mai târziu, în regresiile și progresiile reciproce și inerent în dialectica iluzoriu, actual și real din cadrul și procesul clinic, participând în mod diferit la crearea transferului, contratransferului și punerilor în act, comunicărilor verbale și non-verbale. Această definiție a Nachträglichkeit include viziunea de realități multiple ale transferurilor și ale cadrului clinic: este atât real, cât și iluzoriu, atât o repetiție, cât și o creație; trecutul fiind activ în prezent și prezentul modificând ceea ce este trecut. Trauma neasimilată poate fi retranscrisă și, în această manieră, elaborată. În Psychoanalytic Setting as Container of Multiple Levels of Reality [Cadrul psihanalitic, conținător al nivelurilor multiple ale realității], Modell (1989) concluzionează: „Vindecătoare este experimentarea traumei trecute în noul context de siguranță al legăturii curente de obiect cu analistul. Dar paradoxul este că analistul reprezintă simultan câteva niveluri de realitate: pericolele din trecut, precum și siguranța din prezent...” (p.85). Conceptul de Nachträglichkeit implică o viziune ciclică asupra timpului și memoriei și asupra recontextualizării afective a amintirilor și timpului. Timpul înghețat traumatic poate fi conectat cu funcția de simbolizare metaforică înghețată, dar și de semnificația afectivă (Modell, 1995, 1997). Recontextualizările afective ale amintirilor pot deschide procesul propriu-zis metaforic, anterior blocat, ducând la lărgirea căilor de ajustare creativă (Modell, 2008). III. Fb. Trauma ca transformare în dezvoltare Perspectiva asupra traumei ca transformare în dezvoltare a fost adusă în discuție de către Harold Blum (1996), care, examinând conceptul dintr-o perspectiva traumei seducției, a complementarității memoriei și fantasmei, reprezentării și dezvoltării patogene, modificării amintirii prin experiențele de viață și experiența analitică, scrie că: „din cauza relației pe care o are cu aspectele temporale și cauzale, propun Nachträglichkeit […] ca precursor nerecunoscut al conceptului contemporan de transformare în dezvoltare” (p. 1155). Blum extinde perspectiva
252
Made with FlippingBook Ebook Creator