Înapoi la Cuprins
• Inducerea inconștientă a analizandului exercitată asupra analistului, astfel încât acesta să trăiască fantasmele inconștiente ale analizandului. Această idee este asemănătoare cu „identificarea proiectivă” și/sau cu „responsivitatea de rol”. • „O serie încorporată de drame adesea subtile, inconștiente, interactive, reciproc construite, care sunt „trăite în realitate” (Levine & Friedman, 2000, p. 73; Loewald, 1975). Aici, sintagma punere în scenă este folosită pentru a denumi un anumit tip de intersubiectivitate, întrucât analistul este văzut ca un co-creator al celor ce se întâmplă între cei doi protagoniști. • Orice expresie dramatică a ruperii în transfer/contratransfer a unui schimb curgător, conținător analitic (Ellman, 2007), potențial extinsă dincolo de situația psihanalitică (Chused, Ellman, Renik, Rothstein, 1999), poate fi comunicată nonverbal sau verbal (vezi „punere în scenă interpretativă” la Steiner, 2006a, mai jos). În America Latină acest pluralism conceptual a fost atenuat prin influența istorică a unor autori precum Racker (1948, 1988), Grinberg (1957, 1962) și Baranger & Baranger (1961- 1962) și a studiilor ulterioare conduse de Cassorla (2001, 2005, 2009, 2012, 2013, 2015), Sapisochin (2007, 2013) și alții. • Sensul contemporan predominant al punerii în scenă în America Latină se referă la fenomene care invadează câmpul analitic cu descărcări și/sau comportamente în care sunt implicați atât pacientul, cât și analistul. Punerile în scenă apar prin inducție emoțională reciprocă, fără ca membrii diadei analitice să realizeze cu claritate ce se întâmplă. Punerile în scenă sunt reflecții ale unor situații în care simbolizarea verbală este deficitară și, atunci când cuvintele sunt disponibile, ele sunt folosite în moduri limitate și concrete. Punerile în scenă sunt moduri de reamintire a unor relații timpurii prin comportamente și sentimente care fac parte din organizări defensive. (vezi mai jos diferențele dintre punerile în scenă cronice și cele acute). Sensul european al termenului este mai apropiat de cel latino-american, decât de versiunea nord-americană, prin faptul că acest concept este limitat exclusiv la ședința analitică. Totuși, pentru unii analiști europeni sensul diferă de versiunea latino-americană prin faptul că punerea în scenă nu este atât o co-creație a pacientului și analistului, cât mai degrabă rezultatul interacțiunii dintre cei doi. Sunt destul de frecvente și referințele la punerea în scenă în sens de contratransfer sau punere în act. • De exemplu, viziunea lui Steiner (2006a) cu privire la „punerea în scenă interpretativă” se referă la comunicarea verbală a analistului și constă în ideea că, deși este oferită o interpretare, rostirea acesteia exprimă sentimentele și atitudinile contratransferențiale ale analistului. Viziunea prevalentă asupra punerii în scenă în relație cu interpretarea psihanalitică, în toate cele trei culturi psihanalitice continentale, este aceea că oricare ar fi expresiile proceselor și conținuturilor subliminale, punerile în scenă, deoarece sunt legate de situația psihanalitică , sunt considerate semnificative din punctul de vedere al desfășurării procesului analitic sau
270
Made with FlippingBook Ebook Creator