Înapoi la Cuprins
permit să fie absorbiți de identificările proiective ale pacientului și să reacționeze la ele fără să le perceapă. Mai târziu, Grinberg a modificat unele aspecte ale ideilor sale și a arătat utilitatea acestui concept pentru înțelegerea a ceea ce se întâmplă între membrii diadei analitice. Atât Racker, cât și Grinberg, au descris situații similare cu ideile actuale despre punerea în scenă. Acești autori și alții i-au influențat pe Willy și Madeleine Baranger care, pornind de la ideile kleiniene, au descris câmpul analitic (Baranger & Baranger, 1961-62, 1969, 1980). Câmpul analitic este un loc/timp în care sunt implicați doi oameni (analistul și pacientul) care participă la același proces dinamic, în care niciunul dintre membrii diadei nu poate fi înțeles fără raportare la celălalt. Împreună constituie o structură denumită fantasma inconștientă a diadei , care depășește suma aspectelor fiecărui participant. În acest context, soții Baranger descriu un produs al câmpului denumit bastion. Bastioanele apar atunci când părți din pacient și părți din analist se intrică, sunt încorporate într-o structură defensivă. Un bastion poate apărea fie ca un corp străin static în timp ce procesul analitic pare să continue să-și vadă de parcursul lui, fie poate să ia în stăpânire întregul câmp, devenind patologic. Conceptul de bastion este apropiat de conceptul de punere în scenă cronică (Cassorla, 2005). Datorită acestor dezvoltări, cultura psihanalitică latino-americană a absorbit rapid conceptul de punere în scenă. Clarificarea conceptuală a fost ulterior facilitată de studiile contemporane latino-americane cu privire la procesele de simbolizare (Cassorla, 2001, 2005, 2009; Sanchez Grillo, 2004; Sapisochin 2007, 2013; Gus 2007; Paz, 2007; Borensztejn, 2009; Rocha, 2009; Schreck, 2011).
IV. DEZVOLTĂRI CONTEMPORANE ȘI UTILIZĂRI ALE CONCEPTULUI ÎN CELE DOUĂ AMERICI ȘI ÎN EUROPA
IV. A. America Latină. Dezvoltări și relevanță clinică Situațiile clinice de punere în scenă descrise în literatură indică, în general, o acțiune sau un comportament abrupt, care îl face pe analist să simtă că și-a pierdut funcția analitică. De exemplu, ar putea fi surprins să realizeze că s-a comportat ironic, agresiv sau seducător. Sau ar putea să constate că este dezinteresat sau că a încheiat ședința înaintea timpului programat sau că, dimpotrivă, a extins-o. S-ar putea să-și dea seama că a devenit excesiv de fascinat de povestirile interesante ale pacientului sau că s-a certat cu pacientul. În aceste cazuri, observă că îi este afectată capacitatea analitică și se simte rușinat și vinovat. Mai târziu, analistul poate realiza că s-a identificat cu aspecte proiectate de pacient. Mai specific, aceste fenomene ar trebui să fie denumite puneri în scenă acute (Cassorla, 2001). Uneori comportamentul analistului este mai evident decât cel al pacientului. Cu referire la comportamentul analistului este folosit termenul de punere în scenă contratransferențială .
275
Made with FlippingBook Ebook Creator