Înapoi la Cuprins
În psihanaliza franceză este destul de comun termenul de „acting-out” (tradus cu passage a l'acte , trecere la act, fr., n.t. – Mijolla, 2013), în timp ce termenul de punere în scenă este rareori folosit. Totuși, situațiile analitice la care se face referire sunt similare cu ceea ce în alte comunități psihanalitice este denumit punere în act: de obicei, descrierile folosesc sintagme precum mise en scène (punere în scenă, fr. - n.t.) sau mise en jeu (punere în joc, fr. – n.t.). Gibeault (2014) a folosit neologismul „actare” pentru a descrie un tip de comportament și de discurs de acting in cu capacitate de transformare prin „empatie actată” contratransferențial ( empathie enactante , fr. – n.t.). Și italienii De Marchi (2000) și Zanocco et al. (2006) consideră că empatia, mai exact „empatia senzorială”, aparține unei arii de legături primare, ca un instrument fundamental de comunicare apropiată de punerea în scenă. Gredd consideră „actarea” ca pe un atac asupra cadrului (Green, 2002). De asemenea, în zona de limbă franceză, în L'expérience agie partagée [Experiența pusă în act în comun], autorii belgieni Godfrind- Haber și Haber (2002) scriu pe larg despre un concept legat de punerea în scenă, care pune accent pe valoarea acțiunii inter-psihice comune inconștiente”. Poate fi văzută ca o fază pregătitoare presimbolică, în timpul căreia pacientul poate face un „salt simbolic” în sensul vindecării funcției de simbolizare, astfel încât interpretările ulterioare pot fi experimentate ca fiind pline de sens. Dezvoltarea dată conceptului de contratransfer de către analiștii europeni implică descrieri ale reacțiilor inadecvate ale analistului cauzate de presiunea transferului pacientului. Conceptul de identificare proiectivă permite înțelegerea dinamicii acestor procese. Printre autorii care descriu fenomene apropiate celui de punere în scenă se numără Sandler, prin contribuția sa cu conceptul de responsivitate de rol și B. Joseph, prin aprofundarea relației pacient-analist prin conceptul de „situație de transfer totală”. Steiner clarifică relația dintre contratransfer și punerea în scenă: „Mă gândesc la disponibilitatea emoțională și intelectuală în contratransfer și la transformarea în acțiune, ca punere în scenă” (Steiner, 2006b, p.326). În Europa, la fel ca și în cele două Americi, cei mai mulți analiști consideră că punerile în scenă sunt inevitabile, la fel cum a fost cândva cazul cu transferul și contratransferul. Totuși, contrar gamei largi de opinii răspândite pe continentele americane cu privire la utilitatea, dezirabilitatea și maniera de lucru cu punerile în scenă, cei mai mulți analiști europeni, luând punerile în scenă ca fiind în esență eșecuri ale funcției analitice de conținere, consideră că apariția lor este utilă doar dacă și numai atunci când analistul devine conștient de ele și este capabil să le interpreteze și să le elaboreze în procesul analitic. „Empatia actată” a lui Gibeault (2014), „empatia senzorială” a lui De Marchi (2000) și Zanocco (2006) și „experiența pusă în act în comun” a lui Godfrind-Haber și Haber (2002) sunt exemple de concepte înrudite cu cel de punere în scenă, cu accent pe accesarea și elaborarea analitică a informațiilor preverbale, pre-reprezentate și pre-simbolizate. Deși nu țin de curentul principal, ele îmbogățesc dialogul european și global cu privire la conceptul și fenomenele de punere în scenă.
281
Made with FlippingBook Ebook Creator