Înapoi la Cuprins
subiectivă (Montero, 2005). În plus, o parte importantă a identității psihanalitice a Americii Latine este dată de conceptualizările originale ale „sinelui-legătură” și „sinelui legat”, care descriu aspectele relaționale de conectare și legare a reprezentărilor de sine și de obiect și care, în versiunea lor extinsă, includ, de asemenea, formațiunea grupului intern inconștient (Pichon Rivière 1971; Arbiser 2013; Losso, Setton, Scharff, 2017). În ce privește stilul definiției, „sinele” apare uneori ca „Sine”, și uneori ca „sine, se”, în funcție de context, în funcție de terminologia particulară a autorului sau de cea regională.
II. TERMINOLOGIE, TRADUCERE, FUNDAMENTE SOCIO-CULTURALE ȘI FILOSOFICE
Adesea, divergențele privind conceptualizarea „sinelui” reflectă cadre diferite de referință, niveluri diferite ale discursului și traduceri divergente dintr-o limbă în alta, avându- și originea în moștenirile socio-culturale diferite. În uzul colocvial, în multe cazuri nefiind direct traductibil termenul de „sine”, acesta este folosit în discursul fenomenologic despre auto-reflecție, auto-conștientizare sau auto- critică. În plus, multe limbi au și forme specifice reflexive sau compuse, cum ar fi îngrijirea de sine, afirmarea de sine, expansiunea sinelui, care pun accent pe unicitatea vocii, instanței sau intenției subiective. Cuvântul german Selbst și cuvântul englezesc Self implică substantivitatea iluzorie, care nu are un echivalent exact în limbile romanice (franceză, italiană, spaniolă, portugheză). Dar toate limbile indo-europene folosesc diferite mijloace pentru a exprima reflexivitatea, reflecția și asemănarea, părți esențiale ale vocabularului sinelui , esența ființei unei persoane, care o distinge de altele, considerată în special ca obiect al introspecției sau al acțiunii reflexive sau de reflecție. De exemplu, cuvântul franțuzesc même , cel italian stesso , cel spaniol mismo , formează compuși cu sensul de sine: moi-même , toi-même , soi-même (eu însumi, tu însuți, el însuși/ea însăși); me stesso , se stesso (eu însumi, el însuși/ea însăși); yo mismo (eu însumi), etc. În plus, toate limbile dau glas reflexivității prin structura gramaticală a propoziției, care alocă trăsături de agent/voce/intenție subiectului care vorbește. În limba română, pronumele reflexive prezintă două forme, respectiv forma accentuată ( mine, tine, sine, noi, voi, ei – însoțită opțional și de pronumele-adjectiv de întărire însumi/însăți, etc. a cărei prezență în propoziție este facultativă) și, respectiv, forma neaccentuată ( mă, te, se, ne, vă, se , forme obligatorii pentru înțelegerea comunicării). Forma accentuată a pronumelui reflexiv persoana a III-a singular, sine , este utilizată, însă, și cu valoare de substantiv, având sensul de ființă , fire , corespunzător semnificației termenului psihanalitic Self (engl.) sau Selbst (germ.). ( Inserția traducătorului ) La celălalt capăt al spectrului se află unele constructe abstracte din filosofie, disciplinele umaniste, literatură, psihologia academică și a dezvoltării și din neuroștiințe.
290
Made with FlippingBook Ebook Creator