Înapoi la Cuprins
În unele situații, Freud (1930 a,b) echivalează sinele cu Eul. În Civilizația și vicisitudinile ei , el folosește termenul Selbst, atât cu sensul de sine , cât și de Ich , într-o singură propoziție, respectiv, în original în germană: „Normalerweise ist uns nichts gesicherter als das Gefühl unseres Selbst, unseres eigenen Ichs.” (Freud 1930b, p. 423) [În mod normal, nu suntem de nimic mai siguri decât de sentimentul de sine al propriului Eu.] În mod corespunzător, traducerea în engleză a lui Strachey redă: „Normally, there is nothing of which we are more certain than the feeling of our self, of our own ego” (Freud, 1930a, p. 65). În alte cazuri, Freud echivalează sinele cu întreaga persoană. Scriind despre „Eul bolnav” (Freud 1940a,b), el zice: „Das kranke Ich verspricht uns vollste Aufrichtigkeit, […], wir sichern ihm strengste Diskretion […]” (Freud 1940a, p. 98). (Eul bolnav ne promite cea mai totală sinceritate [...] îl asigurăm pe pacient de cea mai strictă discreție [...]) Traducerea lui Strachey redă: „The sick ego promises us the most complete candor […] we assure the patient of the strictest discretion […]” (Freud 1940b, p. 173) Într-un alt loc, în Schiță de psihologie , el descrie sinele ca pe un aspect al Eului, afirmând: „[…] wenn das Ich einer Versuchung erfolgreich widerstanden hat, etwas zu tun, was dem Überich anstössig ware, fühlt es sich in seinem Selbstgefühl gehoben […]” (Freud 1940a, p. 137) ([...] când Eul a rezistat cu succes tentației de a face ceva ofensator pentru Supraeu, se simte ridicat în stima de sine [...]). În traducerea lui Strachey, „[…] if the ego has successfully resisted a temptation to do something which would be objectionable to the superego, it feels raised in its self-esteem […]” (Freud 1940b, p. 206). În același text (Freud 1940a,b), sintetizând unele idei din alte scrieri anterioare (Freud 1914), Freud pune în opoziție „Ichliebe” cu „Objektliebe” (Freud 1940a, p.71), respectiv, iubirea de sine în opoziție cu iubirea de obiect. Varianta lui Strachey traduce acest fragment prin „opoziția dintre iubirea de ego și iubirea de obiect” (Freud 1940b, p.148). O asemenea traducere, care prin ambiguitate produce confuzie, poate să fi contribuit la nevoia lui Heinz Hartmann (1950) de a introduce o corecție prin separarea conceptuală progresivă a egoului de sine și a sinelui de reprezentările de sine, care, deși utile pentru dezvoltările conceptuale ulterioare, s-ar putea, în același timp, să fi complicat conceptualizarea relațiilor dintre funcțiile impersonale ale Eului, pe de o parte, și subiectivitate pe de altă parte. În opinia lui Otto Kernberg (1982, p. 898), descrierea atât de strictă se poate să fi contribuit la îndepărtarea sinelui de metapsihologie, sărăcindu-l și făcându-l un „concept colocvial” (Moore & Fine 1968, p. 88). În ciuda acestei tendințe, unii autori nord-americani post freudieni s-au străduit să elaboreze caracterul dual al termenului Ich ( Eu )/ ego (Jacobson 1964, Mahler 1979, Kernberg 1982). În mod similar, Jean Laplanche (Laplanche & Pontalis 1973, p. 131) reclamă pierderea „adevăratei contribuții freudiene”, constând tocmai în ambiguitatea și complexitatea modului în care a folosit Freud termenul Ich pentru a reda interacțiunea pe niveluri multiple de juxtapunere dintre organism și mediu, subiect și obiect, intern și extern, etc.
294
Made with FlippingBook Ebook Creator