Înapoi la Cuprins
(Klein 1948, p. 117). Pozițiile paranoid-schizoidă și depresivă propuse de Klein „descriu moduri fundamentale în care, în dezvoltarea lumii interne, sunt gestionate iubirea și ura față de sine și de obiect” (Auchincloss & Samberg 2012, p. 232). Klein (1940) considera că poziția depresivă este dominată de anxietatea legată de obiect, în timp ce poziția anterioară, paranoid- schizoidă, e dominată de anxietăți legate de sine. Pentru Klein, formarea unui sentiment al unui sine stabil, rezilient, depinde de capacitatea de reglare a afectelor prin atingerea poziției depresive (Klein, 1946). Poziția depresivă susține, astfel, „capacitatea de a alege”, ce pare a fi caracteristica esențială a maturizării sinelui. În general, Klein folosește în sens larg acest termen ca sinonim cu termenul Eu . Totuși, putem identifica la ea o distincție nuanțată între Eu și sine, în sensul că, adesea, termenul Eu desemnează un rol activ în dezvoltarea copilului, așa cum este ilustrat în Our adult world [Lumea noastră de adulți]: „Căci am ajuns să recunosc, prin prisma muncii mele psihanalitice cu copiii, funcția introiecției și a proiecției de la începutul vieții postnatale ca fiind printre primele activități ale Eului, care, în viziunea mea, intră în funcțiune încă de la naștere”. (Klein,1959/1984, p. 250) Termenul sine , pe de altă parte, este mai frecvent folosit în descrierea relațiilor cu obiectele, de pildă, în descrierea pozițiilor paranoidă și depresivă și mai general, atunci când Klein abordează rolul relațiilor timpurii în dezvoltarea psihicului sugarului. Mai mult, sinele capătă un loc în teoria ei cu privire la identificarea proiectivă în timpul poziției schizo-paranoide, dominată de angoase legate de sine. În Invidie și recunoștință , unde explorează procesele de clivaj care susțin poziția paranoid-schizoidă, Klein face distincția între Eul puternic, capabil să se identifice cu un obiect unic și Eul slab, supus unor identificări nediscriminate cu obiecte multiple. Ea afirmă: „[...] identificarea totală cu un obiect bun este însoțită de un sentiment al sinelui care posedă bunătate proprie. Când lucrurile merg prost, identificarea proiectivă excesivă, prin care părțile clivate ale sinelui sunt proiectate în obiect, conduce la o confuzie puternică între sine și obiect, care înlocuiește și el sinele” (Klein, 1975, p 192).
IV. ALTE DEZVOLTĂRI ALE CONCEPTULUI CU INFLUENȚĂ LA NIVEL GLOBAL. ȘCOALA BRITANICĂ DE MIJLOC A RELAȚIILOR DE OBIECT ȘI TEORIA STRUCTURALĂ POSTFREUDIANĂ
Conceptul de sine a dobândit o articulare mai explicită îndeosebi în psihanaliza postfreudiană. În Europa, conceptul de sine este considerat ca având origini în primul rând în conceptualizarea teoriilor relațiilor de obiect ale școlii britanice de mijloc. În America de Nord, unde diferențele dintre conceptualizările sinelui și relațiilor de obiect sunt considerate ca un aspect al conceptualizărilor psihanalitice în general, următorul pas în dezvoltarea conceptului de sine apare în dezvoltările postfreudiene ale teoriei structurale/psihologiei Eului.
299
Made with FlippingBook Ebook Creator