Înapoi la Cuprins
dezvoltare distorsionată a capacității de formare a simbolurilor și de folosire a obiectelor tranziționale. Problema deziluzionării, a pierderii omnipotenței și a intrării în acțiune a principiului realității survine mai târziu. Fără iluzia primară, procesul de deziluzionare își pierde sensul. „Sarcina mamei, până la urmă”, scrie Winnicott, „este să îl deziluzioneze gradual pe sugar, dar ea nu are nicio speranță de succes, decât dacă, la început, a fost capabilă să-i ofere suficiente oportunități de iluzionare” (1953, p 11). Se poate observa că în teoria lui Winnicott, chiar și începuturile vieții mentale sunt un mod de urmărire duală. Pentru că stările sugarului de non-separare alternează cu un sentiment incipient de separare, cu o realizare vagă a ceva ce nu este mine , în special atunci când nevoile nu sunt împlinite și când activitatea musculară (pe care Winnicott o asociază cu agresivitatea) întâmpină rezistență. „Sub acest aspect,” scrie el, „bebelușul se poate întâlni cu principiul realității din când în când, ici și colo, dar nu peste tot deodată; adică, bebelușul reține zone de obiecte subiective alături de alte zone, în care este ceva ce relaționează cu obiecte percepute obiectiv sau cu obiecte nu-mine („nu-Eu”)” (1962, p 57). Astfel, bebelușul oscilează între aceste două stări, dar, din nou, este important aici faptul că bebelușului îi sunt acordate oportunități pentru a trăi iluzia creării obiectului, care este baza originară a dezvoltării sentimentului de sine personal. Funcția sinelui fals este aceea de a proteja sinele adevărat de a fi exploatat și de a gestiona relația cu mediul. Winnicott descrie gradele organizării sinelui fals: „La extrem, sinele fals se stabilește ca fiind real și este ceea ce observatorii tind să creadă că este persoana reală. În relațiile din viață [...] totuși, sinele fals începe să eșueze [...], [iar] sinele adevărat este ascuns [...]. La un nivel mai puțin extrem, sinele fals apără sinele adevărat […], care este recunoscut ca potențial și i se permite o viață secretă […]. Mai aproape de nivelul sănătos: sinele fals are ca principală preocupare căutarea condițiilor care vor face posibil pentru sinele adevărat să devină propriul sine. Dacă nu pot fi găsite aceste condiții, atunci trebuie să fie reorganizată o nouă apărare împotriva exploatării sinelui adevărat […]. În starea de sănătate, sinele fals este reprezentat de întreaga organizare de atitudini sociale politicoase și manierate, un fel de a nu umbla cu inima la vedere (1960b, p 142 - 143). Un aspect al sinelui fals și al funcției premature de susținere pe care Winnicott (1949) o identifică, este atunci când „gândirea individului începe să preia și să organizeze grija pentru psyche-soma, în timp ce în sănătate, mediul are această funcție […]; psihicul este „sedus” de minte [de către intelect], în relația intimă pe care psihicul o are inițial cu soma” (p. 246 – 247). Apoi are loc o disociere între capacitatea intelectuală și existența psihosomatică, prin care „individul [încearcă să-și] rezolve problema personală folosindu-se de finețea intelectului. Rezultă o imagine clinică particulară prin faptul că dezamăgește foarte ușor” (1960b, p. 144). Individul aflat în această situație trăiește o pierdere a sentimentului profund de sine, pentru care este esențială o legătură strânsă între psihic și soma.
303
Made with FlippingBook Ebook Creator