Înapoi la Cuprins
termenul de criză identitară pentru a descrie tulburarea care însoțește adesea dezvoltarea sentimentului sinelui. Pentru Erikson, acest punct de cotitură în dezvoltarea umană pare să implice reconcilierea dintre persoana care devenim și persoana care se așteaptă societatea să devenim. Sentimentul emergent al sinelui presupune un proces de modelare a experiențelor trecute prin anticipări ale viitorului. Edith Jacobson (1964), urmând direcția lui Freud și a lui Hartmann și bazându-se pe experiența sa clinică de lucru cu pacienți psihotici, a clarificat mai bine diferențierea dintre sine și reprezentările obiectului ale introiecțiilor primare și dezvoltarea acestor structuri. Ea a căutat să reconcilieze accentul pus de Freud pe procesele interne pulsionale cu importanța experienței reale, propunând un model de dezvoltare care explică interacțiunea și influența lor reciprocă continuă. A subliniat că Eul și supraeul se dezvoltă în tandem cu sinele și cu reprezentările obiectelor și a pus accent pe rolul central al afectului în acest proces. A introdus conceptualizarea imaginilor , identificând geneza reprezentărilor de sine și de altul ca determinanți cheie ai funcționării mentale (Fonagy, 2001). Jacobson (1954) a observat că înainte de formarea granițelor dintre sine și altul, percepția pe care o are sugarul despre altul modelează în mod direct experiența de sine. Astfel, interacțiunea importantă dintre experiența reală și pulsiuni (libido și agresivitate) duce la tonul sentimentelor celor mai timpurii experiențe și așază bazele pentru imaginea de sine și imaginea de obiect, care pot determina modul în care ne vom simți cu privire la noi înșine și la alții. De exemplu, experiențele supărătoare pot duce la internalizarea unor imagini de obiecte persecutorii și respingătoare și de sine frustrat, în timp ce interacțiunile preponderent satisfăcătoare pot duce la internalizarea unor imagini pozitive de sine și de altul. Conceptualizând separarea-individuarea, Jacobson s-a bazat pe descrierile lui Freud (1940) cu privire la libido și agresivitate ca forțe care formează și rup conexiuni. Ea a considerat libidoul ca fiind elementul esențial ce permite copilului să integreze imagini opuse de obiecte bune și rele și de sine bun și rău, iar agresivitatea proporțională ca promotor al dezvoltării capacității de separare și diferențiere între imaginile de sine și de altul. Totuși, excesul de agresivitate ar putea tulbura acest proces. Jacobson observa că integrarea imaginilor bune și rele (adică mama să fie atât bună , cât și frustrantă ), facilitează capacitatea de a tolera stări afective conflictuale, care, la rândul ei, permite dezvoltarea capacității de a avea experiențe emoționale și interpersonale complexe. În lucrarea sa de referință, The Self and the Object World [Sinele și lumea obiectelor] (1964), Jacobson a integrat teoria metapsihologică clasică cu fenomenologia experienței umane, sugerând că pulsiunile instinctuale nu sunt date , ci sunt potențiale înnăscute , modelate atât de procesele de maturizare interne, cât și de factorii de mediu. Astfel, „lumea reprezentărilor” copilului (Sandler & Rosenblatt 1962), este construită din experiența de sine pe care o are în mediul său, peste substratul psihobiologic înnăscut. Conform lui Jacobson, un copil achiziționează reprezentări ale sinelui și obiectelor cu valențe iubitoare sau agresive, în funcție de experiențele sale de gratificare sau frustrare din relația cu mama. Termenul ei de reprezentare se referă la impactul experiențial, atât al lumii interne, cât și al celei externe. Ea vedea reprezentările sinelui ca pe niște structuri complexe, ce includ „reprezentarea
306
Made with FlippingBook Ebook Creator