Înapoi la Cuprins
reprezentărilor separate (obiect al sinelui „bun” și „rău”), integrarea completă fiind posibilă doar la nivelurile corticale superioare. Descrierea contemporană a lui Kernberg (2013, 2015) descrie două faze ale proceselor de mentalizare: o fază timpurie de mentalizare, de înțelegere a unei stări afective prezente în relația cu obiectul imediat și o fază târzie, legată de istoricul de experiențe de sine și istoricul experiențelor cu altul, contextualizând prezentul imediat în lumina (sinelui) trecutului reflectat. Arnold Modell În ultimii 50 de ani, Arnold Modell (1968, 1984, 1990, 1993, 2003, 2007) s-a străduit să definească natura paradoxală a sinelui, atât ca pe produs contingent evolutiv, cât și ca nucleu rezistent. Această încercare a pornit de la teoriile lui Freud, Winnicott și teoria relațiilor de obiect, ajungând până la intersubiectivitate și neuroștiințe. Modell a fost unul dintre primii psihanaliști din Statele Unite care au căutat să integreze gândirea lui Winnicott și orientarea acestuia către clinica emergenței sinelui, prin oglindire și folosirea obiectului. În teoria inițială a lui Modell, a devenit centrală crearea de semnificație prin stabilirea unui spațiu tranzițional între bebeluș și mamă (Modell, 1968). Deși este, în esență, o elaborare a conceptelor lui Winnicott, Object Love and Reality [Iubirea de obiect și realitatea] (Modell 1968) a introdus două teme: aspectul intersubiectiv al transferului și imperativul sinelui de a da experienței semnificații fundamentale pentru motivația umană (Kirshner, 2010). Continuând gândirea intersubiectivă ca pe un complement al teoriei pulsiunilor a lui Freud, în Psychoanalysis in a New Context [Psihanaliza într-un nou context] (Modell, 1984) el a susținut că sinele este construit nu doar de jos în sus, prin presiunea pulsiunilor biologice, ci și din afară către interior, prin schimburile diadice. Apare aici o interacțiune între două psihologii: versiunea dinspre interior spre exterior, sau psihologia unipersonală, care abordează fenomene precum visul, formarea simptomului și inviolabilitatea sinelui individual sau a sinelui nucleu și versiunea din afară către interior, modelul intersubiectiv al psihologiei bipersonale, a sinelor întrețesute, care abordează calitatea relațională a întregii activități psihice. Ambele sunt active în procesul psihanalitic. În această privință, asemănător cu Loewald și Green, Modell a susținut că psihanaliza oferă, nu doar o nouă relație restaurativă, ci și relații noi cu obiecte deja existente. În Private Self [Sinele privat] (Modell, 1993), apare din nou în prim plan sinele interior ascuns, construit pe memoria afectivă, bazat de data aceasta pe cercetarea neuroștiințifică a lui Gerald Edelman. Edelman a formulat ipoteza că în menținerea continuității sinelui este importantă capacitatea creierului de a reclasifica și retranscrie amintirile în contextele noi ale experiențelor de viață noi. Modell, a considerat că acest lucru oferă o bază neurobiologică pentru conceptul freudian de Nachträglichkeit (germ. acțiune amânată; fr. après coup ,), precum și pentru rezolvarea paradoxului sinelui efemer, dar durabil, înțeles acum ca fiind valid în contexte specifice. Mergând mai departe decât Edelman, în scrierile sale recente (Modell, 2003, 2007), Modell adaugă pe lângă retranscriere, dimensiunile creativă și afectivă, aceasta fiind
314
Made with FlippingBook Ebook Creator