Înapoi la Cuprins
principala sa contribuție. În lucrarea sa Imagination and the Meaningful Brain [Imaginația și creierul semnificativ] (Modell 2003), el continuă elaborarea procesului de retranscriere punându-l în legătură cu creativitatea metaforică. În The Sense of Agency and the Illusion of the Self [Sentimentul de agent și iluzia sinelui] (Modell, 2007), sinele trebuie să fie permanent recontextualizat prin experiența emoțională. În acest articol, un alt exemplu de gândire interdisciplinară, în care el abordează fenomenul membrului fantomă, postulează faptul că aspectul de continuitate a sinelui este o creație tranzițională, „o iluzie generată în mod inconștient” (Modell, 2007, p. 8), fără de care nu putem trăi (Kirshner, 2010). Totuși, fidel gândirii sale dialectice, în The Unconscious as a Knowledge Processing Center [Inconștientul ca centru al procesării cunoașterii] (Modell, 2008), sinele reapare ca proces și ca retranscriere dinamică a experienței, suplinind iluzia/ficțiunea unui sine-nucleu privat continuu. Thomas Ogden Realizând o sinteză între Klein și Bion și extinzând teoriile lui Bick, Meltzer și Tustin, Ogden (1989) recunoaște un mod primitiv autistic-contiguu , presimbolic, dominat senzorial, care este decisiv în generarea experiențelor de sine rudimentare din timpul primelor etape ale dezvoltării și în tulburările psihotice autiste: „Acest mod este o organizare psihologică primitivă, ce operează încă de la naștere [...] este dominat senzorial, prin sentimentul cel mai primitiv de sine construit în funcție de ritmul senzațiilor, în mod particular al celor de la suprafața pielii [...]. Secvențele, simetriile, periodicitatea, „modelarea” piele pe piele, sunt exemple de contiguitate, ingredientele din care apar începuturile experienței de sine rudimentare [...]” (Ogden 1989, p. 30-31). Scriind despre reverie și metaforă, ca ingrediente esențiale ale travaliului psihanalitic (Ogden, 1997), el postulează dualitatea sinelui – sinele ca obiect și sinele ca subiect : “[…] în procesul de metaforizare sunt create simboluri verbale, care dau formă și substanță emoțională sinelui ca obiect ([pe] mine ), creând apoi simboluri care servesc ca oglinzi în care se recunoaște sau se creează sinele ca subiect ( eu )”. (Ogden 1997, p. 729). Saturată cu mentație de proces primar, dualitatea sinelui în reverie și metaforă, așa cum este văzută de Ogden, reamintește de contribuția anterioară a lui James Grotstein cu privire la sinele visătorului (Grotstein, 1979).
315
Made with FlippingBook Ebook Creator