Înapoi la Cuprins
modifică ceea ce anume avem nevoie de la alții și modul cum avem nevoie ca alții să fie responsivi față de noi (Kohut, 1984). Aceste funcții sunt oglindirea , idealizarea și gemelaritatea (Kohut, 1977). Oglindirea este legată de dezvoltarea sinelui grandios, este funcția prin care reacția părintelui față de copil îi construiește acestuia stima de sine și îi întărește sentimentul de sine (Kohut, 1971). Idealizarea este caracterizată ca o tendință către un obiect omnipotent, față de care ne putem atașa în efortul de a ne simți întregi, în siguranță și stabili (Siegel, 1999). Gemelaritatea este nevoia de un altul care inspiră un sentiment de similitudine (Kohut, 1971). Conform lui Kohut, nevoile obiectelor sinelui sunt fundamentale pentru experiența umană și sunt esențiale pentru coeziunea sinelui (1971); dezvoltarea sinelui coeziv are loc pe trei axe: (a) axa grandiozității, (b) axa idealizării și (c) axa conexiunii cu un alter-ego. Sinele grandios sau oglindirea obiectelor sinelui : funcțiile asociate cu sinele grandios includ experiențele de aprobare și recunoaștere de către un altul care oglindește starea internă a individului. Rezultatul este un sentiment de valoare personală, un sentiment de sine pozitiv și experiența de a fi respectat și de a ne simți aprobați de un altul care ne prețuiește și ne apreciază în mod autentic. Unele dintre aceste experiențe pot genera în individ un sentiment de demnitate și de respect de sine. Experiențele de a fi admirat și de a se simți iubit duc la sentimentul de echilibru, încredere în sine și siguranță de sine. Experiența bucuriei de a căuta experiențe noi și de a depăși provocările cu care se confruntă individul generează sentimentul de stabilitate a sinelui, susținând sentimentul viguros de agent al persoanei (Kohut, 1968, 1971, 1972, 1975, 1978). Imagoul părintelui idealizat sau idealizarea : funcțiile asociate cu imagoul părintelui idealizat includ experiențele de siguranță bazate pe credința în puterea și omnipotența cuiva care acționează ca protector. Împărtășirea puterii acelei persoane și experiența de a fi protejat duc la funcția sentimentului de putere și eficacitate ca ființă umană. Experiența de excitație sau de suprastimulare modulată de un altul, duce la dezvoltarea autocontrolului, autodisciplinei și autoreglării. Experiența de a fi liniștit, mângâiat și calmat de un altul care oferă consolare și susținere, precum și vitalitate bucuroasă, duce la capacitatea de entuziasm și calm. În sfârșit, experiența de învățare reglează conduita ce reprezintă conținutul valorilor și idealurilor culturale consolidate într-un sistem de valori și un set de idealuri care servesc ca ghiduri pe parcursul vieții. Acestea dau un sens de scop în urmărirea obiectivelor în viață (Kohut, 1968, 1971, 1978). Alter-ego sau conectivitate : funcția de alter-ego a unității sine-obiect a fost inițial asociată cu transferurile de oglindire, fiind considerată o formă arhaică a transferurilor, dar mai târziu a primit un statut separat (Kohut, 1984). Funcțiile asociate cu alter-egoul includ experiența unei legături împărtășite cu alții, care poate conduce la sentimentul de asemănare cu alții, astfel încât nimic uman să nu ni se pară străin. Experiența de a fi intact oferă individului sentimentul de stare de bine și completitudine, fără de care s-ar simți dezumanizat.
317
Made with FlippingBook Ebook Creator