Înapoi la Cuprins
obiecte ale identificării proiective formează un nucleu organic cu constituția somato-psihică ereditară a persoanei; la acest nivel, orice travaliu analitic ce implică dezidentificarea va fi în mod inevitabil nepotrivit și distructiv. Acest sine nuclear se raportează la o identitate profundă (echivalentul sinelui adevărat al lui Winnicott). Imaginea globală a obiectelor interne și a sinelui nuclear și relațiile dintre ele pot crea o atmosferă emoțională bazală a sinelui, ale cărei fluctuații ocazionale pot fi percepute în starea mentală a pacientului, în conținuturile viselor lui și în atmosfera din ședință. Analistul poate alege să observe acest teatru oniric sau să participe activ la el. În primul caz, el lucrează în principal prin Eu, în al doilea caz își aduce în joc și propriul sine. Combinațiile și permutările variate din travaliul analitic, cuprinzând contactele dintre Eul și sinele analistului, pe de-o parte, și ale pacientului pe de alta, duc la procese ce implică atât creșterea Eului și emanciparea lui (față de Se și de Supraeu), cât și expansiunea și îmbogățirea sinelui, cele două procese mergând mână în mână: „Experiența ne învață că într-o analiză bună aceste două procese de dezvoltare sunt destinate să se întâlnească și să se combine armonios, indiferent ce spun diferiți teoreticieni proeminenți ai tehnicii: rezultatul este o persoană cu un Eu valid și un sine bogat...” (Bolognini, 1991, pp. 348-349).
VI. C. Sinele în tradiția franceză și francofonă
Jean-Bertrand Pontalis Pontalis (1977/1983) descrie ariile intermediare dintre vis și durerea psihică, unde, în viziunea sa, au loc nașterea și recunoașterea sinelui. Conform acestei viziuni, nu atât plăcerea, cât suferința, un aspect intens subiectiv al durerii, contribuie la structurarea psihică și la „subiectivare”, pe măsură ce pun în lumină și influențează condiția de subiect/sine. Articolul de referință al lui Pontalis, Naissance et reconnaissance du soi [Nașterea și recunoașterea sinelui] reprezintă un capitol fundamental din cartea sa Entre le rêve et la douleur [Între vis și durere] (Pontalis, 1977/1983), în care introduce aceste noțiuni, fiind considerată unul dintre primele texte franceze despre personalitățile „ca și cum” ale Helenei Deutsch (1942) și conceptele de sine adevărat și sine fals ale lui Winnicott, aduse în perspectiva atât a psihologiei Eului, cât a celei a sinelui. Pontalis (1977/1983) examinează în detaliu conceptul de sine și implicațiile lui în raport cu teoria freudiană. El critică unitatea iluzorie a conceptului de sine, în care el vede riscul de a eluda ireductibilitatea conflictului, alteritatea inconștientului, ireconciliabilitatea reprezentărilor, transformările multiple ale pulsiunilor și multiplicitatea identificărilor. De asemenea, el subliniază faptul că unitatea sinelui poate contrazice articularea complexă a realității psihice, pe baza teoriei structurale a lui Freud, formarea și diferențierea diferitelor instanțe psihice și conflictul ireductibil dintre ele, în beneficiul unui model al creșterii unitare, foarte apropiat de modelul organic. În ciuda acestui lucru, Pontalis aduce câteva exemple din cercetarea clinică care demonstrează utilitatea introducerii conceptului de sine. Primul este o comparație între două tipuri de pacienți, prezentată de Helene Deutsch și Edith Jacobson, în
327
Made with FlippingBook Ebook Creator