Înapoi la Cuprins
Studiile menționate mai sus, precum și altele comparabile efectuate în Europa în domeniul cercetărilor asupra nou-născuților și atașamentului (D. N. Stern, 1985; Trevarthen, 2001; Fonagy, Gergely, Jurist & Target, 2002; Ammaniti & Trentini, 2009; Cortina & Liotti, 2010), susțin în mod consistent viziunea asupra personalității organizate în termeni de sine-cu- altul , în care condiția necesară, atât pentru dezvoltarea psihică, precum și pentru cura psihologică, este interacțiunea dintre doi subiecți, (Vezi și definițiile separate TEORII ALE RELAȚIILOR DE OBIECT și INTERSUBIECTIVITATE). Specialiștii în neuroștiințele dezvoltării sugerează că ar putea fi un altul virtual în creier, a cărei schiță este completată prin experiență (Bråten, 2011). Un posibil element al acestei interpersonalități înnăscute, date, este considerat sistemul neuronilor oglindă (Gallese, Eagle și Migone, 2007). Relevante aici sunt și studiile neuro-analitice asupra structurilor părții drepte a creierului și activităților implicate în procesele inconștiente ale sinelui implicit realizate de Allan Schore (2011). VI. Db. Mahler și Stern: integrarea cercetării și teoriei Margaret Mahler. Emigrată din Viena natală la New York, unde a trăit și a lucrat cea mai mare parte a vieții sale adulte, influența lui Margaret Mahler este acut resimțită pe ambele continente, atât în America de Nord, cât și în Europa. Teoria ei cu privire la separare și individuare s-a dezvoltat pornind de la practica clinică și studiul intens al copiilor cu patologii severe, precum autism și psihoză simbiotică . Direct relevant pentru munca ei analitică cu copiii este conceptul ei de origini simbiotice ale existenței umane , respectiv de sine emergent prin procese complementare de separare și individuare, care structurează reprezentările internalizate ale sinelui, distincte de reprezentările interne ale obiectelor. Fazele și subfazele procesului de separare-individuare includ o fază precedentă separării, de autism și simbioză și o fază propriu-zisă, de separare-individuare , cu subfazele diferențiere/ ecloziune , exersare, apropiere și „trecerea către constanța obiectului”. (Pentru detalii, vezi capitolul IV.B. din această definiție) Daniel N. Stern. Analist american format și activ atât în America de Nord, cât și în Europa, Stern (1985) a elaborat un model al dezvoltării sinelui integrând descoperirile din cercetările asupra nou-născuților cu teoria psihanalitică. La naștere nou-născutul experimentează lumea ca pe un baraj de stimuli senzoriali, aparent fără legătură între ei, pe care gradual învață să îi prindă la un loc, folosind indicii precum tonul hedonic (calitatea emoțională) și tiparele temporale și de intensitate comune acestor stimuli. Acest proces al experienței, de integrare și organizare, denumit sentiment emergent al sinelui, continuă până aproximativ la vârsta de două luni. El servește ca bază pentru abilitatea copilului de a învăța și de a crea.
330
Made with FlippingBook Ebook Creator