Înapoi la Cuprins
În jurul vârstei de două luni, organizarea experienței senzoriale a sugarului atinge un punct în care el este capabil să organizeze suficient experiența pentru a avea amintiri episodice integrate. Acest lucru permite un nivel superior sofisticat de organizare a experiențelor viitoare, bebelușul fiind capabil să discearnă obiectele invariante de stimulii senzoriali inter-modali și să folosească acești stimuli pentru a ajunge la generalizări cu privire la ce poate aștepta în viitor din partea mediului. În acest proces, sugarul devine conștient și de propriile sale caracteristici ( sine-invariant ), care îi dau copilului sentimentul de nucleu al sinelui, ca entitate distinctă de obiectele din mediul său de viață. Pe parcursul acestei perioade bebelușul își dezvoltă și reprezentări generale ale interacțiunilor cu îngrijitorii primari, concept legat și influențat de teoria atașamentului. Un rol important al persoanei de îngrihire în această perioadă este să-l ajute pe sugar să-și regleze afectele. În final, dacă totul merge bine, bebelușul va internaliza aceste experiențe din relația cu figura de atașament primară, devenind capabil să se ajute singur în reglarea afectelor. În jurul vârstei de șapte luni, bebelușul începe să fie conștient că gândurile și experiențele lui sunt distincte de cele ale altor oameni, că există un spațiu între realitatea sa subiectivă și cea a altor oameni. Totuși, prin acordajul corespunzător al figurii de atașament primare, bebelușul devine conștient că acest spațiu poate fi depășit prin experiențe intersubiective, precum cea de împărtășire a afectului și focalizare a atenției, dezvoltându-și sentimentul de sine subiectiv. Lipsa acestui acordaj, cum se poate întâmpla, de exemplu, dacă mama suferă de depresie, îl poate depriva pe bebeluș de experiențe intersubiective suficiente, lăsându-l incapabil să se conecteze cu alți oameni, în orice mod semnificativ, fenomen care, consideră Stern, ar putea sta la baza tulburării de personalitate narcisice și a tulburării de personalitate antisociale. În jurul vârstei de 15 luni, bebelușul dobândește capacitatea de reprezentare simbolică și limbajul și devine capabil să creeze reprezentări mentale abstracte complexe ale experiențelor, ceea ce facilitează intersubiectivitatea, mutând concentrarea copilului către lucrurile care pot fi reprezentate și comunicate prin limbaj. Acest proces permite dezvoltarea sinelui verbal. Fiecare trăire a sentimentului de sine corespunde unui domeniu diferit al experienței interpersonale: domeniul relaționării emergente, domeniul relaționării nucleu, și așa mai departe. Sentimentul de sine și domeniile relaționării nu sunt faze sau stadii succesive care se înlocuiesc sau se subsumează unele pe altele. Ele continuă să crească și să coexiste de-a lungul întregii vieți. Descoperirile lui Mahler și ale lui Stern au fost integrate și în cercetări ulterioare ale dezvoltării (Stern 1985; Pine, 1986; Bergman, 1999; Gergely, 2000; Fonagy, 2000) din perspectiva freudiană contemporană sintetic inclusivă prin opera lui Harold Blum, care a pus în evidență, în principal, procesele de diferențiere multidimensională ca precondiție pentru apariția sinelui intrapsihic și reprezentării de obiect. Integrarea clinică și teoretică a continuat prin conceptualizări ulterioare ale sinelui în psihanaliza copiilor și adolescenților.
331
Made with FlippingBook Ebook Creator