Înapoi la Cuprins
la percepții și sentimente și simboluri și, în final, la gânduri. Obiectul tranzițional este primul pas observabil al simbolizării timpurii, baza dezvoltării procesului de gândire secundar. Pe baza acestor studii longitudinale, Gaddini a putut arăta cum calitatea interacțiunii mamă-sugar permite dezvoltarea sinelui corporal. Sinele, de fapt, este prima organizare a individului nou născut. În timp ce încearcă să se adapteze la noua homeostazie, sugarul este în plin proces de formare a sinelui încă din primele luni. În organizarea sinelui există o contribuție din partea mamei care își atinge bebelușul și care, făcând acest lucru, delimitează granițele fizice ale copilului și o contribuție înnăscută a bebelușului. Sinele își are originea în convergența acestor două contribuții. Sentimentul de sine este construit de totalitatea senzațiilor periferice ale contactului piele-pe-piele și impactul propriului corp în spațiu. Funcționarea corpului (funcționarea diferitelor organe) este limbajul corpului; acest limbaj al corpului, pe cale să devină mental (cumva), este limbajul sinelui. Gaddini afirmă că „de fiecare dată când ne referim la sine avem imediat de-a face cu o activitate mentală care într-un fel este legată de (are legătură cu) corpul [...]. Vedem printre funcțiile sinelui, controlul reacțiilor organice ale corpului”. (Gaddini 1977, p. 264) Activitatea mentală apare din experiența corpului și îl ajută pe copil să-și stăpânească angoasele și fricile de dezintegrare, iar fantasma propriului corp îl ajută să se salveze de la dezintegrare. Anne Alvarez. Formată în Canada, Statele Unite și Marea Britanie, Alvarez este membră a numeroase societăți și academii specializate în psihanaliza copilului, atât din America de nord, cât și din Europa. Analistă de copii și adolescenți în tradiție post-kleiniană, ale cărei vederi au fost influențate de studiul și clinica extinsă cu copii autiști și cu tulburări de dezvoltare, Alvarez teoretizează că „este aproape imposibil să gândim sinele cu excepția sinelui în relație cu obiectele” (Bach, Mayes, Alvarez, Fonagy, 2000, p. 11). Ea numește trei factori care o obligă să abordeze problema sinelui. „Primul este lucrul cu copii autiști și deprivați, la care sinele poate fi abia vizibil sau aproape inexistent. Uneori acest lucru este din cauză că obiectul este mult prea dominant, iar alteori din cauză că obiectul abia dacă există, caz în care copilul abia dacă pare uman. Al doilea este studiul nou-născuților, iar al treilea este studiul nivelurilor extrem de timpurii ale funcționării infantile la copiii cu întârzieri grave de dezvoltare” (Ibid, p. 12). Studiind sinele și originile lui timpurii, ea lărgește conceptul kleinian de angoase legate de sine, poziție schizo-paranoidă dominantă și susține că nevoile, pe lângă angoasele oamenilor care funcționează la nivelul poziției paranoid-schizoide, merită mai multă atenție decât primesc (Alvarez 1992, 1999). Când sinele și obiectele și părți ale lor se amestecă între ele, problema legată de unde se termină sinele și unde încep obiectele interne are implicații clinice și tehnice importante. Chiar presupunând un acord general cu privire la faptul că obiectele interne nu sunt replici exacte sau reprezentări ale obiectelor externe, ci mai degrabă un amalgam de figuri externe și proiecții ale unor părți din sine și că, la rândul lui, și sinele este compus dintr-un amalgam de
333
Made with FlippingBook Ebook Creator