Înapoi la Cuprins
nucleu intern amestecat cu strat după strat de identificări și reacții internalizate, rămâne totuși necesară distincția teoretică și tehnică dintre ingrediente. În anumite circumstanțe, pentru pacient poate fi importantă decizia clinică de a ajunge la transformarea unei figuri în obiect sau în sine. Autoarea exemplifică (Bach, Mayes, Alvarez, Fonagy, 2000) aceste decizii clinice prin lucrul cu serii de vise, în care, la început, figurile de autoritate critice și respingătoare par pline de alteritate evidentă și, cu toate că mai târziu individul poate descoperi că figurile conțin unele aspecte ale sinelui pacientului, mai întâi se preocupă de natura obiectului matern intern. Alvarez explică faptul că preferința ei de a vedea figura de autoritate mai întâi ca pe un obiect intern (și nu ca aspect al sinelui) depinde de gradul de alteritate al acelei figuri. Mai târziu, când figura de autoritate evoluează și dobândește caracteristici mai benigne, poate fi văzută și explorată și ca parte a sinelui, dar dacă la început pare predominant altul (critică, respingere), autoarea ar începe cu explorarea motivațiilor acelei figuri. Alvarez urmărește tabloul kleinain al minții, ce conține o lume internă de aspecte (mai mult sau mai puțin integrate) ale sinelui și diferitelor obiecte interne (Alvarez, 1999). Sunt pertinente exemplele de copii cu dificultăți aparente de învățare datorate omnipotenței sau rușinii sau disperării motivate de un obiect intern pe care ei îl văd ca fiind prost sau împiedicat, astfel că copiii intră în rolul de prost pentru a „ține companie obiectului”, cumva. Pe măsură ce obiectul intern începe să devină mai robust, viabil și inteligent, copiii încep să-și descopere și să-și folosească inteligența. În viziunea acestei autoare (Alvarez, 2010; Alvarez și Lee, 2004), niciun sentiment sau funcție nu poate fi văzut vreodată în termenii puri ai psihologiei unipersonale. Contează către ce fel de obiect sunt îndreptate diferite sentimente și acest lucru depinde de – și afectează la rândul lui – diferite procese de introiecție, internalizare și identificare. Pe măsură ce pacientul înaintează în vârstă, aceste figuri pot ajunge să fie acceptate ca egosintonice și tot mai mult ca părți ale sinelui pacientului. Totuși, autoarea susține cu fermitate criteriul alterității, care li se poate aplica chiar și celor mai integrate personalități. VI. Dd. Sinele în psihanaliza adolescentului Explorările legate de funcționarea sinelui ca entitate distinctă în raport cu Eul, derivă din influența modelului lui Peter Blos (1967) asupra unor autori care s-au ocupat de psihanaliza adolescenților. Conform lui Blos, adolescența poate fi modelată ca un „proces secundar de individuare”, în raport cu primul proces de separare și individuare descris de Margaret Mahler; pe măsură ce copilul se detașează de mamă prin internalizarea imaginii ei, în mod similar, și adolescentul trebuie să se detașeze de propriile obiecte internalizate ale copilăriei, pentru a putea să se îndrepte către obiecte din afara familiei. Blos consideră schimbările din adolescență ca pe o transformare ce duce la definirea structurii caracterului. Acest proces este bazat pe stabilirea de reprezentări realiste ale sinelui și obiectului, pe scăderea rigidității Supraeului oedipal, pe creșterea influenței Eului ideal și dobândirea unei identități sexuale adecvate. Blos descrie adolescența prin mai multe sub-faze:
334
Made with FlippingBook Ebook Creator