Înapoi la Cuprins
- preadolescența, în care observăm cea mai mare creștere cantitativă a presiunii instinctuale și reactivarea pulsiunilor pregenitale; – adolescența timpurie, caracterizată de primatul genital și respingerea obiectelor parentale interne; – adolescența târzie, faza de consolidare a funcțiilor și intereselor Eului și a structurării reprezentării de sine; – post-adolescența, în timpul căreia trebuie să fie realizată și finalizată sarcina de remodelare a personalității. Deși Blos nu studiază în profunzime distincția dintre sine și Eu, modelul lui a fost folosit ca indiciu pentru unii autori care, pornind de la problema individuării, au aprofundat distincția dintre Eu și sine în dezvoltarea adolescentului. Arnaldo Novelletto (2009) a explorat conceptul de sine cu referire particulară la implicațiile lui în înțelegerea dezvoltării adolescentului. La interiorul sistemului Eu-sine , Novelletto distinge două arii funcționale diferite: Eul propriu-zis și sinele. Eul rămâne instanța pentru funcția percepției, judecării realității, gândirii și accesului la dimensiunea funcției psihice a voinței, a mecanismelor de apărare și ajustării reprezentărilor de sine fizice și psihice, conștientizarea proceselor de schimbare, elaborarea doliului legat de separări interne și externe, formarea caracterului, autoconservare, reechilibrarea sarcinilor narcisice față de realitățile obiectelor și homeostazia dispoziției. În adolescență sistemul Eu-sine se luptă cu celelalte două instanțe constituente ale aparatului psihic, Seul și Supraeul, într-un proces complex de transformare, care va duce la o reelaborare profundă a reprezentărilor propriei identități, relațiilor cu obiecte interne, integrarea instinctelor și orientarea pulsiunilor. Novelletto atribuie sinelui o funcție de observator față de celelalte instanțe psihice, care va permite individului să- și dezvolte reflexia de sine. Aceasta este importantă pentru investirea în obiecte care îndeplinesc o funcție similară cu cea a obiectelor tranziționale din copilăria timpurie, de pildă jurnalele personale, care suprapun spațiul personal cu spațiul comun; aceste jurnale personale confirmă intimitatea emergentă a sinelui, dar în același timp pun în evidență nevoia adolescentului de a prelungi comunitatea simbiotică cu părinții. O altă temă centrală este integrarea schimbărilor fizice ale pubertății în imaginea corpului și remodelarea imaginii de sine. Devine foarte evident clivajul dintre partea sinelui care tinde să evolueze și să crească, în principal prin acțiune, și partea care tinde să regreseze, în principal în fantasmă. Acest clivaj al sistemului este inevitabil. O altă temă este reelaborarea și reconstituirea idealului Eului și folosirea grupului de tovarăși ca sursă a reîncărcării narcisice și identitare. Conform lui Tommaso Senise (1980, 1985, 1986), sinele reprezintă un obiect al Eului: „sinele este Eul experimentat ca obiect de către Eul-subiect” (Senise 1980, p. 1); iar identitatea personală derivă din achiziția unui sentiment al imaginii de sine globale și unitare. Senise definește procesele de individuare, acele procese endopsihice care permit constituirea subiectivă a propriei identități, ca imagine a persoanei în totalitatea ei. Procesele de individuare
335
Made with FlippingBook Ebook Creator