Înapoi la Cuprins
VII. A. Primele referințe ale utilizării și aplicării conceptului Primele referințe latino-americane privind sinele pot fi găsite în anii 1960 și 1970. Simultan cu dezvoltările privind Eul și sinele în America de Nord și Europa, psihanaliștii din regiunea latino-americană nu doar că au avut cunoștință de aceste dezvoltări, dar au început deja propriile cercetări cu privire la aceste concepte. Leon și Rebeca Grinberg. În lucrarea sa de pionierat, astăzi considerată clasică, Yo y Self: Su delimitación conceptual [Eul și sinele. O delimitare conceptuală], Leon Grinberg et al. (1966) abordează ambele dificultăți conceptuale și semantice ale folosirii uzuale a termenilor de Eu și sine și continuă cu propria încercare de rezolvare. În secțiunea de etimologie a articolului, Grinberg urmărește originile termenului „sine” („ipse” în latină), folosit ca prefix într-un cuvânt compus, pronume sau adjectiv la origini, în latina clasică și în engleza veche: din treisprezece cuvinte compuse originale din engleza veche care conțin „sine” (latinescul „ipse”) ca prefix cu sens reflexiv, „self will” (voința sinelui) este singurul care este folosit și în prezent. Folosit ca pronume și ca pronume adjectiv, prefixul indică faptul că se face referire la persoana sau lucrul denumit și la nimic altceva. Mai mult, deși formele nedeclinate sunt în uzul comun încă din secolul al XII-lea, folosirea literară fiind anterioară folosirii lor în limbajul comun: formele nedeclinate pot fi regăsite deja în poemul Christus , de Cynewulf, apărut în jurul anului 900 d.Hr. Cu sensul de „același” („mismo” în spaniolă) termenul de sine apare deja în Beda, Historia ecclesiastica gentis Anglorum [Istoria ecleziastică a poporului britanic], între 673 și 735 d.Hr. Cu privire la problemele conceptuale, Grinberg afirmă că „abordarea problemei din jurul conceptualizării psihanalitice a conceptului de sine începe în mod explicit cu Hartmann, care face distincția dintre „Eu” ca sistem psihic și „sine” ca termen referitor la „sine însuși” (Grinberg et al.1966, p. 239), deși el amintește antecedentul important al lui Federn (1928), care a studiat Eul ca subiect al funcțiilor Eului, dar și ca obiect al experiențelor interne. Conform lui Grinberg, contribuția lui Hartmann constă în deschiderea drumului către articularea propusă de Jacobson a reprezentării sinelui. După revizuirea ideilor lui Freud cu privire la subiect și modelele sinelui propuse de Klein-Segal, Hartmann-Jacobson și Wisdom, construind pe modelul lui Wisdom al introiecțiilor nucleare și orbitale, în conjuncție cu reprezentările sinelui și ale obiectului de la Jacobson și procesele introiective și de internalizare, Grinberg și colaboratorii săi au propus propria lor „încercare de sistematizare” (ibid, p. 239): Eul este structura psihică descrisă de Freud, care include fantasma inconștientă a sinelui în Eu; corespunde nucleului modelului lui Wisdom și conține reprezentarea de sine a lui Jacobson. Non-Eul este în sine și include orbitalul lui Wisdom (obiecte interne, Supraeul și reprezentările de obiect de la Jacobson).
337
Made with FlippingBook Ebook Creator