Înapoi la Cuprins
bipersonală (Balint, 1950, Spezzano, 1996) sau, conform distincțiilor mai recente, cea care distinge între sistemele monadice și sistemele diadice (Liberman, 1976), intrapsihicul din modelul intersubiectiv (Dunn, 1995) sau modelul structurant pulsional din modelul structural relațional (Greenberg & Mitchell, 1983). Muller încearcă să descrie conceptualizarea dialogică a sinelui în psihanaliza contemporană, mergând de la o concepție monologică a sinelui, la una dialogică. Sinele monologic este definit ca punând în evidență domeniul reprezentațional și granița dintre minte-corp-lumea externă, care accentuează funcția descriptiv-referențială a limbajului. Conceptualizarea dialogică pune accent pe permeabilitatea relației dintre subiecți și funcția constitutivă a limbajului. Autorul descrie patru mișcări care au permis psihanalizei să includă conceptualizarea sinelui dialogic: prima dintre acestea începe de la analiza spațiilor intern și extern, cu accent pe spațiul „dintre” ele. A doua acordă prioritate relației subiect- subiect, în raport cu relația subiect-obiect. A treia accentuează acțiunea și practicile relaționale față de insight. A patra mișcare merge de la perspectivele fundamentale, realiste sau pozitiviste, la hermeneutică și perspectivele constructiviste. În mare, autorii care țin cont de conceptul de sine, pun accent pe importanța relației, emoțiilor și empatiei, ducând la o abordare mult mai largă și comprehensivă față de abordarea concentrată exclusiv asupra producției discursive și schimbului dintre analist și analizand doar prin discursul verbal. În câmpul clinic, o perspectivă contemporană asupra a diferite tipuri de suferință a găsit în conceptul de sine un instrument teoretico-clinic util (Lerner 2013). În domeniul cercetării, Ricardo Bernardi (2015), dezvoltă un instrument numit Model of the Three Levels of the Observation of Patient Transformations (3-LM) [Modelul celor trei nivele de observare ale transformărilor pacientului], care include, pe Nivelul 2, percepția de către subiect a sinelui și a altora și evaluarea, raportat la identitate, a gradului de adecvare a percepției pacientului la stările interne proprii și ale altora, inclusiv a abilităților de empatie, toleranță și înțelegere a diferitelor puncte de vedere. Urmând etapele din Diagnosticul operaționalizat psihodinamic (OPD-2), modelul ia în considerare patru arii: a) percepția de sine și de alții; mentalizare, identitate; b) reglarea afectelor, impulsurilor și stimei de sine; c) comunicarea internă și externă; elaborare; simbolizare, și d) legăturile cu obiecte interne și externe. Conceptul de sine a facilitat, de asemenea, dezvoltarea reflecțiilor privind formarea analitică, așa cum sunt prezentate de Cecilia Rodríguez (2016), în Mexic, care a abordat riscul de dezvoltare a unui sine fals analitic . Conceptul de sine a fost folosit, de asemenea, în conceptualizarea semnificațiilor interdisciplinare ale sănătății mentale, într-o lucrare intitulată Psicoanálisis relacional. Espacios intersubjetivos e interdisciplinarios de creación de significados para la salud mental [Psihanaliza relațională. Spații intersubiective și interdisciplinare pentru crearea semnificațiilor sănătății mentale], editată de Elena Toranzo și Alejandra Taborda (2017) în Argentina. În mare, aceste abordări sunt în concordanță cu accentul pus de Nemirovsky (2007, 2018) pe importanța dezvoltării instrumentelor teoretice adecvate în abordarea problemelor
342
Made with FlippingBook Ebook Creator