AIP DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC INTER-REGIONAL DE PSIHANALIZĂ

Înapoi la Cuprins

TEORIA COMUNICĂRII a lui David Liberman Definiție tri-regională Consultanți Inter-Regionali: Samuel Arbiser (America Latină), Arne Jemstedt (Europa), Eva D. Papiasvili (America de Nord) Co-Președinte Coordonator Inter-Regional: Elias M. da Rocha Barros (America

Latină) ______

Tradus în limba română prin grija Societății Române de Psihanaliză Traducător: Daniela Andronache Coordonator: María Inés Nieto

I. INTRODUCERE ȘI DEFINIȚIE INTRODUCTIVĂ

În cel mai larg sens, teoria comunicării a lui David Liberman reprezintă o reformulare sistematică, pe baze empirice, complex obiectivă a psihopatologiei, pornind de la evaluarea multidimensională a aspectelor interactive ale comunicării din practica psihanalitică clinică. În acest sistem complex, psihopatologia este reformulată din perspectiva perturbării procesului de comunicare, ce produce un deficit de adaptare. Mai exact, interschimbul-dialogul dintre pacient și clinician constituie baza empirică a cercetării psihanalitice, precum și un instrument de diagnostic. Autorul teoriei comunicării, David Liberman a fost unul dintre cei mai originali autori din cadrul prolificului „curent psihosocial” din psihanaliza argentiniană, care l-a avut ca lider pe Enrique Pichon-Rivière (Arbiser, 2017). Acest curent de gândire a avut principala caracteristică de a se poziționa multidisciplinar și pluralist. În acest context, el a propus o modificare metodologică inovativă: considerarea ca punct de plecare pentru studiul și evaluarea desfășurării ședinței și a procesului psihanalitic a dialogului analitic, iar ca „bază empirică”, performanța ambilor participanți la acest dialog. Contribuțiile lui Liberman pot fi considerate un studiu sistematic al practicii clinice propriu-zise. Scopul lui a fost să dea psihanalizei un caracter mai științific, așa cum el însuși a scris în mod explicit în primul capitol – intitulat Science, research and theories in Psychoanalisis [Știință, cercetare și teorii în psihanaliză] – într-una din primele sale lucrări de referință Communication in psychoanalytic therapy [Comunicarea în terapia psihanalitică] (1962). Propunerea lui a pornit de la decizia de a dezvolta un sistem de formulări descriptive și explicative pe baza cercetării sistematice a domeniului extrem de complex al comportamentului uman. Cum se poate vedea în tabelele de

364

Made with FlippingBook Ebook Creator