Înapoi la Cuprins
TEORII A LE RELAȚIILOR DE OBIECT (TRO) Definiție tri-regională Consultanți Inter-Regionali: Steven Groarke (Europa), Leigh Tobias (America de Nord) și Abel Fainstein (America Latină) Copreședinte Coordonator Inter-Regional: Eva D. Papiasvili (America de Nord) ______
Tradus în limba română prin grija Societății Române de Psihanaliză Traducător: Daniela Andronache Coordonator: María Inés Nieto
I. INTRODUCERE ȘI DEFINIȚIE INTRODUCTIVĂ
Istoric vorbind, sintagma „teoria relațiilor de obiect” a fost consacrată de W. R. D. Fairbairn (1943, 1944). În general, aceasta indică un set de ipoteze psihanalitice variat definite, cu privire la dezvoltarea și structura psihicului, care plasează în centrul motivației umane nevoia copilului de a fi în relație cu un altul. Mai exact, este o teorie psihanalitică, sau un set de terorii înrudite, care îi consideră pe oameni motivați, chiar de la începutul vieții, mai degrabă de nevoia de a intra în contact și de a forma relații cu alți oameni, decât doar de a-și satisface pulsiunile cu scopul descărcării energiei. În înțelegerea vieții umane are întâietate interacțiunea prin comunicare cu alții, atât interni, cât și externi, denumiți „obiecte”, începând chiar prin construirea de legături afective primare între nou-născuți și îngrijitorii lor reali. Interacțiunea emoțională și corporală primară, astfel, dă cont de modul în care sunt percepute și cum sunt experimentate „obiectele” externe și cele interne de către subiect. Definițiile ipotezelor privind relațiile cu obiectele și teoriile din literatura contemporană și din dicționarele regionale de pe cele trei continente psihanalitice (Moore & Fine 1990; Auchincloss & Samberg 2012; Skelton 2006; de Mijolla 2013; Borensztejn 2014) variază, așa cum este exemplificat în următoarea selecție de propoziții de definire. Teoriile relațiilor de obiect psihanalitice reprezintă „un sistem de explicații psihologice bazat pe premisa că mintea este compusă din elemente luate din afară înăuntru, în principal din aspecte ale funcționării altor persoane. Acest lucru se întâmplă prin intermediul proceselor de internalizare. Acest model al minții explică funcțiile mentale în termenii relațiilor dintre diferitele elemente internalizate” (Moore & Fine 1990). În mod similar, Skelton (2006) afirmă că teoria relațiilor de obiect este în primul rând preocupată de „cele mai interne fantasme despre relații”; în timp ce Hinshelwood (1991), acceptă o definiție mai largă a relațiilor de obiect, în abordare kleiniană și non-kleiniană, concentrată în esență pe „starea și caracterul obiectelor”. Într-un exemplu recent de întrepătrundere a culturilor psihanalitice, Kernberg contribuie cu următoarea definiție
376
Made with FlippingBook Ebook Creator