Înapoi la Cuprins
II. ISTORIA ORIGINILOR: PIETRELE DE TEMELIE ȘI/SAU DIFICULTĂȚILE TEORETICE
Relațiile de obiect au apărut ca o problemă teoretică în istoria psihanalizei anterior contribuțiilor lui Klein din anii 1920 și formulărilor ulterioare ale teoriei relațiilor de obiect în Marea Britanie în anii 1940 și 1950. Conceptul de relații de obiect nu face parte din metapsihologia lui Freud, iar teoria pulsională clasică nici cu acordă vreo semnificație particulară istoriei dezvoltării dincolo de teoria stadiilor libidinale. Problema relațiilor cu obiectele, însă, este inerentă în teoria clasică, întrucât „pulsiunile sunt îndreptate către obiecte și obiectele pot fi importante doar dacă individul are vreo pulsiune cu care să intre în legătură cu ele” (Rycroft 1995: 83-4). Deși relațiile cu obiectele și pulsiunile nu sunt neapărat intrinsec opuse într-un sens formal , totuși distincția poate fi aplicată atunci când este vorba despre evaluări practice și discriminări clinice, în special din punctul de vedere al școlii britanice a relațiilor de obiect. În consecință, istoric privind, perspectivele psihanalitice au fost adesea clasificate în teorii pulsionale și teorii ale relațiilor cu obiectele. II. A. Origini freudiene – perspectiva fundamentală: semnificația găsirii și pierderii obiectului în formarea structurii Freud a folosit termenul de obiect în scrierile sale în legătură cu diferite aspecte ale dezvoltării teoriei sale, inclusiv cu motivația, structura, dezvoltarea, psihopatologia, etc. (Freud, 1905, 1914, 1915, 1917a, 1919, 1920, 1923, 1926). Obiectul freudian este întotdeauna ferm și prioritar legat de pulsiune, în egală măsură și în transformările produse în dezvoltare, cât și în patologie (1905, 1938). În articolele sale, Freud a explorat diferite aspecte complexe ale mecanismelor de internalizare și externalizare și diferite mecanisme identificatorii și proiective, relevante pentru teoriile relațiilor de obiect de mai târziu. Astfel de exemple sunt lucrarea sa despre Melancolie (Freud, 1917a) și despre formarea Supraeului, urmaș al complexului oedipian (1923, 1931, 1938). Articolul Despre narcisism (Freud, 1914) este frecvent citat, alături de Doliu și Melancolie (Freud, 1917a), ca origine a teoriilor relațiilor de obiect, articulează conceptul de alegere de obiect , distingând între tipul narcisic, specific dezvoltării timpurii, și timpul anaclitic care apare mai târziu. Folosind pentru prima dată termenul de relații de obiect în Doliu și Melancolie (Freud, 1917a), Freud vorbește despre identificare ca „stadiu preliminar al alegerii de obiect”: în „[...] prima modalitate în care Eul alege un obiect, [...] Eul vrea să încorporeze obiectul în sine însuși și, în acord cu faza orală sau canibală a dezvoltării libidinale în care se află, vrea să facă acest lucru devorându-l” (pp. 249-250). Ceea ce pare să fi considerat Freud mai târziu ca fiind cea mai importantă descoperire descrisă în acest articol a fost descrierea procesului prin care, în melancolie, investirea obiectului este înlocuită cu identificarea cu obiectul. Câțiva ani mai târziu, în Psihologia maselor (1921), în care reia din nou tema identificării, apare o modificare
380
Made with FlippingBook Ebook Creator