Înapoi la Cuprins
a viziunii anterioare – sau poate doar o clarificare a acesteia. Identificarea, aici, este ceva ce precedă investirea în obiect și este distinctă de aceasta. În plus, revenind la identificarea topică, în Psihologia maselor Freud folosește în câteva rânduri cuvântul „introiecție”. El scrie: „În primă fază, identificarea este forma originală a legăturii emoționale cu un obiect; mai târziu, în mod regresiv, ea devine substitut al legăturii libidinale cu obiectul propriu-zis, ca urmare a introiecției obiectului în Eu; iar într-o a tria etapă, ea poate apărea la orice nouă percepție a unei calități comune ce apare la o nouă persoană, care nu este obiect al pulsiunii sexuale (Freud, 1921, pp.106-107). Această viziune cu privire la identificare este puternic accentuată în multe din articolele târzii ale lui Freud, cum ar fi, de pildă, în Eul și Seul (1923), unde el scrie că identificarea primară cu părinții „pare să nu fie în primul rând consecința sau rezultatul unei investiri de obiect, ci o identificare directă și imediată, și are loc mai devreme decât orice investire de obiect” (p 31). El a argumentat că acest proces nu este limitat doar la melancolie, ci este unul destul de general. În aceste identificări primare se regăsesc într-o mare măsură bazele a ceea ce descriem drept „caracter” al persoanei. Dar, și mai important, el sugerează că identificările derivă din disoluția complexului Oedip, din nucleul Supraeului (cf. J. Strachey 1957, p. 240- 242). (Vezi și definițiile INCONȘTIENT, CONFLICT, PSIHOLOGIA EULUI) Scriind despre legătura dintre Freud și teoriile relațiilor cu obiecte, Modell (1995) spune: „Teoriile mai târzii ale lui Freud au pus accent pe importanța găsirii și pierderii obiectului în formarea structurii [...]. Freud a postulat că ceea ce este internalizat reprezintă o relație între persoane. De exemplu, în O schiță de psihanaliză (Freud, 1940), el descrie funcția Supraeului în relație cu Eul ca purtător al funcțiilor realizate de oameni în lumea exterioară. Fairbairn a extins în mod esențial conceptul lui Freud de relații de obiect internalizate. Deși Freud nu a dezvoltat niciodată o teorie a relațiilor ca atare, căci nu a acceptat niciodată conceptul de sine, în monografia mea din 1968 Object Love and Reality [Iubirea de obiect și realitatea], observam că există de fapt o teorie freudiană latentă a relațiilor de obiect” (Modell, 1995, p. 109). Într-adevăr, în mai multe ocazii, Freud (vezi 1917b, p 347 și nota de subsol aferentă) a apelat la noțiunea de „serie complementară” în chestiuni legate de etiologie, adică, la o complementaritate variată între factorii interni și cei externi, în funcție de situație. În Psihologia maselor și analiza eului , Freud avertiza cu privire la dihotomia dintre factorii interni și externi: „Este adevărat că psihologia individuală este preocupată de omul individual și explorează căile prin care acesta caută să găsească satisfacerea pulsiunilor sale instinctuale; dar, doar rareori și în anumite condiții excepționale, psihologia individuală este pusă în poziția de a trece cu vederea relațiile individului cu alții.” (Freud, 1921, p. 69).
381
Made with FlippingBook Ebook Creator