Înapoi la Cuprins
II. B. Origini freudiene - Problema relațiilor de obiect: relațiile cu obiectele în siajul pulsiunilor Problema relațiilor de obiect este evidentă în toate scrierile lui Freud. Iese la suprafață de timpuriu, de pildă, în Trei eseuri despre teoria sexualității , unde Freud scrie: „Sunt... motive bune pentru care copilul sugând la sânul mamei sale devine prototipul fiecărei relații de iubire. Găsirea unui obiect este de fapt o regăsire a acestuia.” (1905, p. 222). Obiectul libidinal, însă, este văzut de către Freud – în cadrul general metapsihologic al sursei, scopului și obiectului pulsiunii – mai exact, în termenii alegerii de obiect și satisfacerii/frustrării pulsiunii. În teoria clasică plăcerea indică modalitatea de alegere a obiectului (Freud, 1909, p. 108). Punând accentul, în cea mai mare parte, pe ce anume satisface sau frustrează pulsiunea, Freud privilegiază o perspectivă biologică asupra relațiilor de obiect, dând prioritate dimensiunii energetice și economice a experienței umane. A pune accentul pe originile pulsionale ale relațiilor de obiect înseamnă a vedea obiectul ca o consecință a organizării genitale a pulsiunilor componente și a zonelor erogene. Relațiile de obiect rămân pentru Freud o funcție a pulsiunii, stimularea fiind explicabilă fără referire la contextul relațiilor de obiect. Compară următoarea afirmație cu pasajul anterior din Trei eseuri : „Dacă o zonă erogenă a unei persoane care nu este excitată sexual (de exemplu, pielea sânului unei femei) este stimulată prin atingere, contactul produce o senzație plăcută [...], care este în același timp mai bine calculată decât orice să producă o excitație sexuală care duce la o creștere a plăcerii” (1905, p. 210). Aici, ca și în alte locuri, interpretarea freudiană explică excitația fără referință la contextul interpersonal. În a doua topică, sau modelul structural, conceptul de obiect, și chiar și cel de relație de obiect, este supus anumitor modificări. Apărute endogen, determinate biologic, pulsiunile rămân pentru Freud principiul motivațional fundamental, deși el pune, în același timp, mai mult accent pe relațiile timpurii – adică, acele relații în care sunt organizate și realizate multiple cerințe pulsionale. Problema relațiilor de obiect este acum legată de o serie conceptuală care anticipează formularea modelului structural: narcisismul (1914); noul dualism pulsional introdus în Dincolo de principiul plăcerii (1920); fuziunea pulsiunilor; sublimarea pulsională și identificarea (1921). Pe fondul acestei dezvoltări conceptuale, în Doliu și melancolie (1917a) este identificată capacitatea obiectului de a influența natura structurii psihice: „O alegere de obiect [...] a existat la un moment dat. Apoi, datorită unei devieri sau dezamăgiri ce vine de la persoana iubită, relația de obiect a fost afectată [...], libidoul liber nu a fost deplasat pe un alt obiect, ci a fost retras în Eu [...], nu a fost folosit într-un mod nespecific, ci a servit la formarea unei identificări a Eului cu obiectul abandonator. Astfel, umbra obiectului a căzut peste Eu” (1917, p. 248-49). Procesul descris în Doliu și melancolie – adică, o modificare a Eului în urma pierderii obiectului, pornind de la o relație de obiect anterioară – este generalizat în Psihologia maselor și analiza eului (1921) ca fenomen al psihologiei normale. În ciuda dezvoltării conceptuale, totuși, nu acordă noțiunii de relație de obiect o valoare explicativă mai mare în a doua teorie a aparatului psihic, decât în prima teorie.
382
Made with FlippingBook Ebook Creator