Înapoi la Cuprins
corporală a pulsiunii, mai degrabă decât tensiunea corporală ca atare. Astfel, ea a oferit o alternativă la principiile reglatorii din teoria pulsională clasică. Termenul și conceptul de „intern” se poate referi, în mod diferit, la „mental”, „imaginar” sau „înăuntru” (Strachey 1941). Kleinienii au continuat să dezbată această chestiune. Karin Stephen, într-o încercare timpurie de clarificare a naturii obiectelor interne, observă că „credința în aceste obiecte interne fantasmate își are originea în experiențele corporale concrete ale oricărei copilării timpurii, legate de descărcările violente, adesea incontrolabile de tensiune emoțională” (1934, p. 321). Paula Heimann, deși loială grupului kleinian, susține ipoteza fundamentală că, din punctul de vedere al corpului, pulsiunile caută obiecte : „Sub imperiul foamei și dorințelor orale, sugarul cumva conjură obiectul care ar putea satisface aceste impulsuri. Când acest obiect, sânul mamei, este oferit în realitate, el îl acceptă și îl încorporează în fantasmă” (1949, p. 10). Mai recent, Robert Hinshelwood a atras atenția asupra faptului că experiența primară a obiectelor interne „creează o lume animistă în care totul [animat și inanimat] este simțit și are intenții ” (1989: 75; subliniere adăugată). Atribuirea unei intenții energiei psihice, atât pulsiunii de viață, cât și celei de moarte, este considerată din perspectivă kleiniană ca fiind operantă chiar de la începutul vieții: „iubire și ură, fantasme, angoase și apărări sunt [...] operaționale de la început și sunt ab initio indivizibil legate de relațiile cu obiectele” (Klein 1952a, p. 53). De la început, conform lui Klein, „Eul introiectează obiecte bune și rele , prototipul fiind pentru ambele sânul mamei” (1935, p. 262). Spre deosebire de Freud, pentru care obiectul este întotdeauna obiectul unui scop pulsional, Klein postulează relația cu obiectele ca determinant primar adițional al acțiunii umane (1952a, p. 51). Acest lucru este valabil atât pentru iubire, cât și pentru ură, înțelese ca relații de forță cu scop sau cu intenție inerente de la începutul vieții. În cazul atașamentului libidinal, Klein sugerează că „sentimentele de iubire și recunoștință apar direct și spontan în bebeluș, ca reacție la iubirea și îngrijirea mamei” (1937, p. 311). Pulsiunile distructive sunt înțelese în același sens ca manifestări ale urii înnăscute, cu scop, și ale invidiei față de obiectul bun, atotputernic (1959, p. 249). „În chiar primele luni de existență ale bebelușului impulsurile lui sadice [sunt] îndreptate nu doar către sânul mamei, dar și către interiorul corpului său” (1935, p. 262; subliniere adăugată). Noțiunile freudiene de „libido” și „agresivitate” sunt regândite ca emoții direcționale. Astfel, Klein caută să integreze teoria pulsională cu teoria relațiilor de obiect; de fapt, elaborarea sa cu privire la pulsiuni ca fiind fenomene cu scop inerente este o teorie a originilor și naturii obiectului. Întrebarea care apare este legată de formarea psihicului, din perspectiva echilibrului dintre factorii constituționali și cei de mediu. Echilibrul dintre factorii interni și externi – respectiv, complexul de elemente biologice și personale și natura mediului primar – este exprimat diferit în diferite momente din opera lui Klein. Consecventă pe direcția de argumentație adoptată, Klein postulează o stare de „conștientizare inconștientă înnăscută a existenței mamei” (1959, p. 248); obiectele sunt văzute ca inerente pulsiunii și, în acest sens, relativ autonome față de obiectele externe, în particular față de mama reală a copilului. Cunoașterea instinctuală sau preconcepția înnăscută este înțeleasă ca „bază a relației primare a sugarului cu mama” (1959, p. 248). Ideea că primele
385
Made with FlippingBook Ebook Creator