Înapoi la Cuprins
experiență perceptivă reală; lumea internă este populată de obiecte derivate din mediul de viață și din istoria interpersonală concretă a nou-născutului. Funcționând în cicluri de proiecție și introiecție continue, la un anumit moment (începând, conform lui Klein, la 4-6 luni), sugarul realizează că obiectul pe care îl urăște și care este expulzat și atacat vicios în fantasmă este același cu obiectul hrănitor, iubit, pe care dorește să îl ia cu iubire înăuntru. Sugarul are astfel un început de conștientizare a atacurilor sale asupra obiectului iubit. Dacă această confluență de figuri iubite și urâte poate fi tolerată, în locul anxietății persecutorii de supraviețuire a așa numitei „poziții schizo-paranoide” timpurii, în care domină „obiectele parțiale” fantasmate, angoasa începe să se centreze pe starea de bine și pe supraviețuirea celuilalt, care este acum un „obiect întreg”, perceput mai real și mai complex. Gradual, persecuția dă naștere vinovăției pline de remușcări și tristeții intense, legate de aprofundarea iubirii. Odată cu realizarea a ceea ce a fost pierdut sau deteriorat de ură apare și un impuls către reparație. Capacitățile Eului se lărgesc și lumea este mai percepută într-un mod mai bogat și mai realist. Se diminuează controlul omnipotent asupra obiectului, resimțit acum ca fiind mai real și separat. Acestea sunt începuturile poziției depresive. Maturizarea este astfel îndeaproape legată de pierdere și de doliu; așa cum arată Roger Money-Kyrle (1955), teoria lui Klein are o moralitate intrinsecă, naturală, bazată pe iubire și vinovăție, care este mai degrabă descoperită pe parcursul dezvoltării, decât învățată. Recunoașterea celuilalt ca separat de sine cuprinde relațiile cu celălalt, ceea ce înseamnă că, în mod inevitabil, conștientizarea situației oedipale însoțește poziția depresivă. Ronald Britton (1989, 1992) merge mai departe, arătând în mai mare detaliu că poziția depresivă și complexul Oedip nu sunt doar concurente în dezvoltare, dar că elaborarea uneia implică în mod necesar și elaborarea celeilalte. În poziția schizo-paranoidă, Klein (1932, 1952a) postulează fantasma unei „figuri parentale combinate” persecutoare: corpul matern conținând penisul tatălui și bebelușii rivali. Această versiune primitivă a cuplului, fantasmată într-un contact sexual continuu, prezintă trăsături sadice orale, uretrale și anale datorate proiecțiilor sexualității infantile și sadismului. În poziția depresivă, însă, este o conștientizare a unui al treilea obiect adevărat, intern și extern, care deși dă naștere sentimentelor de gelozie și invidie, adaugă și stabilitate situației interne. „Capacitatea sugarului de a se bucura de relația cu ambii părinți, trăsătură importantă a vieții lui mentale și a conflictelor cu propriile dorințe generate de gelozie și anxietate de a-i separa, depinde de sentimentul lui că sunt cu toții indivizi separați. Această relație mai integrată cu părinții (diferită de nevoia compulsivă de a-i ține pe părinți separați unul de celălalt și de a împiedica contactul lor sexual) implică o mai mare înțelegere a relației lor unul cu altul și este o condiție necesară pentru speranța sugarului că el îi poate aduce împreună și îi poate uni în mod fericit (Klein 1952c p. 79f, note).” Dacă procesul de dezvoltare continuă decurge suficient de bine, obiectul iubit este tot mai stabilizat în interior ca nucleu stabil al Eului. Totuși, durerea depresivă poate fi insuportabilă și este adesea contracarată prin apărări maniacale și obsesionale și prin retragerea la clivajul și paranoia poziției schizo-paranoide. Poziția depresivă nu este o achiziție unică și definitivă, ci
387
Made with FlippingBook Ebook Creator