Înapoi la Cuprins
trebuie să fie elaborată iar și iar de-a lungul vieții, deși în circumstanțe bune este pe o traiectorie pentru toată durata vieții către o relație mai profundă și mai tridimensională cu sine și cu altul și către o mai mare capacitate de reintegrare după colapsurile în modul de a fi schizo-paranoid. Klein descrie procesul de percepție crescută a realității astfel: „Se pare că la acest stadiu al dezvoltării, unificarea obiectelor externe și interne, iubite și urâte, rele și imaginare este realizată în așa fel, încât fiecare pas către unificare duce din nou la un clivaj reînnoit al imagourilor. Dar, pe măsură ce crește adaptarea la lumea exterioară, acest clivaj este realizat pe planuri care gradual devin tot mai apropiate de realitate. Acest lucru are loc până când iubirea pentru obiectele reale și internalizate și încrederea în ele sunt bine stabilite.” (Klein 1935, p 288) În mare, construind pe viziunile lui Freud, Klein (1927, 1932, 1937, 1952a, 1952b) a sugerat că întreaga lume internă este construită prin internalizări multiple sau obiecte interne, prin procese care încep din primele zile de viață. În viziunea kleiniană, obiectul intern este: 1. o fantasmă; 2. o parte a corpului, de exemplu „sânul” sau „penisul”; 3. plină de experiențe interne de plăcere și durere; 4. experimentată ca o prezență vie; 5. clivat defensiv în părți „total bune” și „total rele” ca protecție împotriva agresivității. Dacă dezvoltarea urmează un curs optim, aceste obiecte parțiale devin integrate în obiecte întregi. 6. în timp ce obiectele interne pot fi bune, opera lui Klein s-a concentrat (deși nu exclusiv) pe obiectele interne „rele”; 7. toate reprezentările de obiect și de sine sunt construite prin procese continue de proiecție și introiecție; în consecință, aceste reprezentări de obiect și de sine nu pot fi niciodată complet diferențiate unele de altele ; 8. obiectul intern este distinct de obiectul extern: obiectul extern este definit ca reprezentare de obiect care nu a fost luat înăuntrul corpului. Dezvoltarea psihologică progresează de la poziția schizo-paranoidă, dominată de procese defensive de clivaj și identificare proiectivă și caracterizată de obiecte parțiale (și părți ale sinelui), către poziția depresivă de toleranță față de ambivalență, prin integrarea diferitelor obiecte parțiale în obiecte întregi. Psihopatologia reflectă fixarea sau reînvierea unor aspecte ale pozițiilor schizo-paranoidă sau depresivă. În viziunea lui Klein (1929, 1946), toate procesele internalizate (legate de obiectele interne) sunt legate de gestionarea angoasei de a nu copleși obiectele bune cu agresivitate. Deși Klein a fost cumva identificată cu tendința de a observa și aborda agresivitatea (punctul 6 de mai sus) din multe motive, unul dintre acestea fiind extinderea viziunii lui Abraham care fusese cumva neglijată până atunci, totuși viziunea ei teoretică a abordat și înclinațiile libidinale înnăscute și s-a concentrat și pe factorii care contribuie la inhibarea introiecției și susținerii obiectului intern bun și aspectelor bune ale sinelui. Preocupările ei teoretice s-au concentrat pe „[…] unul dintre fenomenele neașteptate cu care m-am confruntat a fost un supraeu foarte timpuriu și feroce […]. Am constatat că copiii mici își introiectează părinții, într- un mod fantasmatic, și am ajuns la această concluzie observând caracterul terifiant al angoasei lor interne din eu, dar […] sunt clivați într-o manieră diferită de cea prin care se formează supraeul și sunt localizați în straturile mai profunde ale inconștientului […]” (Klein 1958, p.241).
388
Made with FlippingBook Ebook Creator