Înapoi la Cuprins
presupune că există un grad normal de identificare proiectivă, fără a defini limitele în care se încadrează normalitatea și care s-a asociat cu identificarea introiectivă, care stă la baza dezvoltării normale” (1959:103). În acest caz, identificarea proiectivă este înțeleasă ca legătură a bebelușului cu sânul, care îl ajută să facă față „sentimentelor prea puternice ce trebuie conținute în personalitatea lui” (1959:106). Bion arată că această legătură fundamentală poate fi perturbată, „atacată”, în două moduri: fie prin refuzul mamei de a primi identificarea proiectivă, fie prin invidia pruncului față de sânul bun sau o combinație a celor două. În oricare dintre cazuri, rezultatele sunt „identificări proiective excesive”, în care intenția comunicativă originală a identificării proiective este distrusă, ducând la o „oprire gravă a dezvoltării […] Prin negare, ca modalitate principală accesibilă sugarului pentru a face față emoțiilor prea puternice și a-și gestiona viața emoțională, în orice situație în care o problemă gravă devine intolerabilă […] este instalat un obiect [intern] care exercită funcția de Supraeu sever și ego- distructiv” (1959:107). În scrierile sale ulterioare, Bion (de exemplu, 1962,1963) a dezvoltat teoria procesului proiectiv-introiectiv din perspectiva conceptelor de „conținut” și „conținător”, pe care le-a introdus pentru a descrie interacțiunea dintre identificările proiective ale sugarului și funcția receptivă a mamei, atât sub aspect creativ, de promovare a vieții, cât și distructiv. (Vezi și definiția CONȚINERE: CONȚINĂTOR-CONȚINUT). III C. Fairbairn: Relațiile de obiect și structurile dinamice Ronald Fairbairn (1952) a remodelat psihanaliza de la jumătatea secolului al douăzecilea acordând locul central interacțiunii umane. Făcând o schimbare autentică de paradigmă, el privilegiază evenimentele relaționale reale în dauna „psihologiei pulsiunii” (1943: 59). Într-o serie de articole scrise în anii 1940, (cf. 1952, Partea I), care conține probabil singura contribuție cu adevărat originală la gândirea relațiilor de obiect, Fairbairn a propus o alternativă sistematică și coerentă la teoria clasică a pulsiunilor. Dezvoltarea kleiniană a fost crucial de importantă pentru Fairbairn, îndeosebi ideea că obiectul este inclus în pulsiune încă de la început. În lumina conceptului lui Klein de obiecte interne, conform lui Fairbairnb, „un studiu al relațiilor de obiect ar putea duce la rezultate semnificative pentru psihopatologie” (1943: 60). Luând natura de scop a pulsiunii ca punct de plecare critic, Fairbairn a avansat două alte ipoteze: (i) scopul suprem al libidoului este obiectul (1941: 31 et passim ); și (ii) energia este inseparabilă de structură (1944: 126). Luate împreună, aceste două ipoteze fundamentale susțin „psihologia relației concepută pe bazele structurii dinamice” (1944: 128), o psihologie care nu doar că transformă principiile științifice fundamentale ale teoriei clasice a libidoului, dar și redirecționează dezvoltarea kleiniană din psihanaliza britanică spre un obiectiv relațional mai complet. Astfel, Fairbairn a construit primul model teoretic coerent al relațiilor de obiect pe trei axe legate între ele: (i) o teorie originală a dezvoltării emoționale; (ii) o teorie alternativă a structurării psihice; și (iii) o psihopatologie revizuită a psihozelor și psihonevrozelor. 1. Fairbairn postulează un proces de dezvoltare caracterizat prin modul și calitatea relațiilor dintre obiecte. Setat în termenii criteriului relațional al maturității, schema de dezvoltare are
391
Made with FlippingBook Ebook Creator