Înapoi la Cuprins
în studiile asupra dezvoltării, teoriei clinice și tehnice și studiile interdisciplinare asupra creativității și artei.
III. D. Bowlby Supervizat de Melanie Klein, John Bowlby a fost consternat de ceea ce el a considerat drept interesul ei exclusiv cu privire la viața fantasmatică internă a copilului și ignorarea relației reale a copilului cu mama sa. În analiza lui detaliată a procesului dezvoltării, în special a efectelor separării traumatice de mamă sau a indisponibilității emoționale a mamei, Bowlby (1969) a considerat atașamentul mamei ca pe o pulsiune primară. Spre deosebire de „pulsiunea de obiect primar” al lui Fairnbairn, el nu acordă atenție structurării interne, punând accent mai degrabă pe tiparele interpersonale. Diamond și Blatt (2007) au găsit în opera lui o explicație a exprimării comportamentale a relațiilor de obiect internalizate din diada mamă-bebeluș. III. E. Sandler În Marea Britanie, Sandler (1963) și Joffe & Sandler (1965) sugerează că dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea afectivă și dezvoltarea structurilor reprezentând relații de obiect internalizate sunt intim legate între ele. Concentrându-se pe studiile asupra dezvoltării structurilor sinelui, ei ajung la o poziție similară cu cea a lui Jacobson, în America de Nord (1964), mai exact cea conform căreia identificarea implică în mod necesar o modificare a reprezentării de sine sub influența reprezentării de obiect și depinde de măsura în care o anumită reprezentare de sine se potrivește în configurația defensivă generală a individului.
IV. DEZVOLTĂRI TEPRETICE ULTERIOARE ȘI CONTEMPORANE ȘI APLICAȚII CLINICE CORELATIVE ÎN EUROPA
IV. A. Dezvoltări kleiniene Bion (1963) completează modificarea adusă de gândirea lui Klein de la o teorie a stadiilor succesive de dezvoltare la o teorie a „pozițiilor” – mai exact, pozițiile schizo- paranoidă și depresivă. Astfel, în locul gândirii de forma PS→PD, el folosește ecuația PS↔PD, indicând modul în care oscilează pozițiile de-a lungul vieții. John Steiner (1981, 1987), pornind de la opera lui Joan Rivière (1936), Herbert Rosenfeld (1964, 1971), Donald Meltzer (1968), Hanna Segal (1972) și Edna O’Shaughnessy (1981), arată că așa-numita „organizarea patologică/defensivă” poate furniza o altă poziție, una care apără împotriva atât a persecuției, cât și a vinovăției depresive, oferind stabilitate, dar care, în același timp, sărăcește personalitatea, producându-i daune.
399
Made with FlippingBook Ebook Creator