Înapoi la Cuprins
În analiză, emergența organizării patologice/defensive și oscilarea între cele două poziții poate fi descrisă schematic ca:
Organizare patologică ↨ Poziție SP ↔ Poziție Depresivă
Se consideră că organizarea patologică formează o structură defensivă în condițiile unui eșec sever al mediului și/sau ale unui exces de invidie și destructivitate în personalitate. Integrarea ordinară a obiectelor bune și rele nu are loc corespunzător, deoarece în locul clivajului binar ordinar, în sine și obiect „bun” și „rău” din poziția schizoid paranoidă, are loc o fragmentare și confuzie excesivă între bun și rău, ducând potențial la o stare psihotică sau aproape psihotică insuportabilă, în care lumea internă este plină de obiecte fragmentate, care produc confuzie. Organizarea patologică permite pacienților să evite angoasele persecutorii și depresive, prin evitarea contactului emoțional cu alții și cu realitatea internă și externă. Funcționează prin adunarea obiectelor parțiale fragmentate și confuze într-o structură perversă, infuzată de ură. O astfel de formă este „banda” sau „mafia” descrisă de Rosenfeld (1971). Adesea acest tip de organizare a personalității se arată în cele din urmă în analiză în vise sau asociații despre bande criminale care controlează și intimidează părțile „normale” sau sănătoase ale personalității, promițând adăpost și ușurare în fașa angoasei de persecuție sau a celei depresive. Părțile aparent sănătoase ale acestor structuri complexe sunt implicate probabil în relații de coluziune și perverse, în structura patologică. (Vezi și definiția CONȚINERE: CONȚINĂTOR-CONȘINUT) Lucrarea de mai târziu a lui Steiner (1993) despre „retragerile psihice” lărgește și dezvoltă ideea de organizări patologice. El arată că astfel de retrageri sunt ubicuitare și pot lua multe forme, dar există întotdeauna pentru a menține echilibrul psihic în fața angoaselor intolerabile.
IV. B. Dezvoltări în tradiția Grupului independent
IV. Ba. Bollas: Obiectul transformațional Christopher Bollas (1987, p. 14) a introdus termenul de obiect transformațional în baza noțiunii lui Winnicott de mamă „mediu”, sugerând că în interacțiunea mamă-bebeluș timpurie „mama este mai puțin semnificativă și identificabilă ca obiect și mai mult ca proces”. Mai întâi, mama este „personalizată pentru bebeluș ca obiect întreg”. Bollas (1987, p. 28) susține că „ea funcționează ca o regiune sau ca o sursă de transformare”. Astfel, deși „nu este încă total
400
Made with FlippingBook Ebook Creator