Înapoi la Cuprins
În sumar, teoria separării-individuării pornește de relația mamei reale cu bebelușul și include concepte precum internalizarea și reprezentarea internă. Teoria lui Mahler se corelează cu observațiile culese analitic cu privire la transformările intrapsihice pe parcursul dezvoltării: „Modificările intrapsihice includ modificarea granițelor Eului, diferențierea reprezentărilor de sine și de obiect, coeziunea sau clivajul acestor reprezentări și dobândirea constanței obiectului sinelui. Trebuie avuți în vedere ambii parteneri ai diadei” (Blum, 2004b, p 551). În revizuirea și reformularea contemporană pe care o propune, Blum (2004b) integrează descoperirile cercetărilor de mai târziu din domeniul dezvoltării (Stern 1985; Pine, 1986; Bergman, 1999; Gergely, 2000; Fonagy, 2000). Modificarea pe care o aduce el privește faza simbiotică, dar și pe cea de separare-individuare, cu o atenție particulară acordată diferențierii și reapropierii. El pune accent pe faptul că „diferențierea nou-născutului precedă apariția reprezentării intrapsihice de sine și de obiect” (Blum, 2004b, p. 541) și că sugarul este pre-adaptat pentru „comunicare, interacțiune și reglare reciprocă, procese care încep la primul alăptat și continuă cu un dialog plin de bucle de feedback […]” (p. 541). În timpul reapropierii, este pus în evidență rolul central al limbajului (Blum, 2003). Deși în prezent este marginalizat de teoria atașamentului și de alte teorii ale relațiilor cu obiectele, conceptul de separare-individuare al lui Mahler reprezintă o contribuție importantă la înțelegerea perioadei pre-oedipale a dezvoltării. (Vezi și definiția PSIHILOGIA EULUI) V. Ac. Erikson Contribuțiile lui Erik Erikson (1950, 1956, 1968) la studiul relațiilor de obiect timpurii și al influenței lor asupra dezvoltării structurilor Eului au realizat o punte între teoria structurală a psihologiei Eului din anii 1950 și studiul clinic al vicisitudinilor relațiilor de obiect. Erikson a postulat succesiunea fazelor de introiecție, identificare și identitate a Eului, care a fost adoptată în unele direcții de influență ale școlii relațiilor de obiect nord-americane din zilele noastre (Kernberg,1977), deși cu unele modificări. Erikson nu a făcut diferența între organizarea reprezentării sinelui și ce a obiectului. Jacobson (1964) a fost cel care a făcut clarificarea importantă între reprezentările de sine și de obiect din introiecțiilor timpurii și din dezvoltarea acestor structuri. V. Ad. Jacobson Ca și Mahler, Edith Jacobson (1964) a reușit să reconcilieze accentul pus de Freud pe factorul constituțional, cu accentul pe mediu al adepților teoriilor dezvoltării, propunând ipoteza influenței lor reciproce pe parcursul dezvoltării. Ea a descris dezvoltarea Eului și a Supraeului în tandem cu reprezentările de sine și de obiect, punând un accent important pe rolul afectului. Contribuțiile ei au fost cruciale în introducerea conceptualizării „imaginilor” sau reprezentărilor de sine și altul ca determinanți cheie ai funcționării mentale (Fonagy, 2001). Ea a crezut că un nou-născut dobândește reprezentări de sine și de obiect cu valență bună
405
Made with FlippingBook Ebook Creator