Înapoi la Cuprins
interdicții din partea mamei produc imagini timpurii în jurul cărora se formează mai târziu Supraeul. Freud (1940) a descris libidoul ca pe o forță ce aduce laolaltă, iar agresivitatea ca pe una care rupe conexiunile. Jacobson a aplicat aceste idei la conceptul de separare-individuare, libidoul acționând către integrarea imaginilor opuse de obiecte bune și rele și de sine bun și rău, în timp ce agresivitatea promovează imaginile de sine și de altul separate și diferențiate, ajungând la o integrare între teoria pulsiunilor clasică și teoria relațiilor de obiect. V. Ae. Loewald Hans Loewald se numără printre revizioniștii freudieni din anii 1960, 1970 și 1980, care au dat consistență conexiunii dintre psihologia freudiană a Eului și teoria relațiilor de obiect, pentru a crea o teorie psihanalitică pe care el o simțea mai apropiată de experiența oamenilor în viața lor. Principalele sale preocupări au abordat ipotezele cele mai fundamentale ale construcției teoretice psihanalitice și preconcepțiile de bază privind natura minții, realitatea și procesul analitic. Loewald a considerat că Freud a postulat două sensuri diferite ale pulsiunilor. Primul, înainte de 1920, conform căruia pulsiunile caută descărcare. Al doilea a apărut odată cu introducerea conceptului de Eros în 1920, în Dincolo de principiul plăcerii , unde Freud a modificat radical definiția pulsiunii, aceasta nemaifiind căutătoare de descărcare, ci mai degrabă căutătoare de conectare, „nu pentru a folosi obiectele pentru gratificare, ci pentru a construi experiențe mentale mai complexe și pentru restabilirea unității originare dintre sine și alții” (Mitchell și Black, 1995, p.190). Revizuirea de către Loewald a teoriei pulsiunilor a lui Freud a necesitat o reformulare radicală a unor concepte psihanalitice freudiene tradiționale. În timp ce pentru Freud, Seul este o forță biologică ce rămâne neschimbată în confruntarea cu realitatea socială, pentru Loewald Seul este un produs al adaptării în interacțiune cu mediul, mai degrabă decât o forță biologică constantă. Mintea nu este în mod secundar interactivă, ci este interactivă prin chiar natura ei. Loewald a postulat că la început nu există nicio distincție între sine și altul, între Eu și realitate externă sau între pulsiuni și obiecte, ci mai degrabă este un întreg unitar originar compus din bebeluș și persoanele de îngrijire. El a sugerat să „ înțelegem pulsiunile ca pe niște forțe psihice și motivaționale ce se organizează efectiv prin interacțiunile cu un câmp psihic care, la origine, constă din unitatea (psihică) mamă-copil ”. (Loewald, 1971, p118). Din cauza unor asemenea afirmații, analiștii de limbă franceză din Canada consideră că Loewald, care s- a autodeclarat adept al psihologiei Eului, este un exemplu de gândire de tipul celui de-„al treilea model”, descrisă mai jos. Totuși, pentru aducerea laolaltă a teoriei pulsionale a lui Freud cu psihologia Eului, Loewald poate fi considerat artizanul unei punți vitale între o „psihologie unipersonală” și o „psihologie a relațiilor de obiect, bipersoanlă” (Vezi și definiția PSIHOLOGIA EULUI).
407
Made with FlippingBook Ebook Creator