Înapoi la Cuprins
V. Af. Sullivan Harry Stack Sullivan (1953, 1964), fondatorul psihanalizei interpersonale americane chintesențiale a propus următoarele: „1. strădania pentru obținerea siguranței și cea pentru satisfacerea pulsiunilor sunt indisolubil legate; 2. forța integrată a acestora are impact asupra relațiilor interpersonale și este la rândul ei afectată de acestea; 3. ceea ce numim „sine” nu este nimic altceva decât o colecție de reflexii evaluative ale persoanelor de îngrijire primară; 4. angoasa, care amenință siguranța, poate apărea doar în context interpersonal; 5. sinele își păstrează integritatea prin îndepărtarea selectivă a atenției de la aspectele comportamentale care generează angoasă; 6. fundamentul conceptelor morale este percepția copilului asupra aprobării sau dezaprobării parentale; 7. sexualitatea este importantă, dar nu este forța motivațională centrală în viață; 8. psihopatologia este rezultatul erupției stărilor sinelui care au fost disociate și a căror exprimare produce angoasă; 9. tratamentul trebuie să se centreze pe contextul relațional al angoasei; și 10. ca rezultat, este mai dezirabilă participarea activă a terapeutului, decât anonimitatea lui reținută. Contratransferul joacă un rol central informativ și de ghidare în tratament” (Akhtar 2009, p. 151). În general, se consideră că Sullivan acordă puțină atenție proceselor interne psihice și rădăcinilor genetice ale transferului.
V. B. Dezvoltări contemporane
V. Ba. Kernberg Începând cu finalul anilor 1970, Otto F. Kernberg a dezvoltat o versiune a teoriei relațiilor de obiect în cadrul modelului structural al lui Freud și al psihologiei Eului a lui Hartmann. În abordarea lui, relațiile de obiect sunt văzute ca „un organizator esențial al Eului” (Kernberg, 1976, p. 38), iar „unitățile sine-obiect-afect” (Kernberg, 1976) ca determinanți primari ai structurilor generale ale minții (Se, Eu, Supraeu). La ultimul nivel de integrare teoretică propusă de el, Kernberg (2004, 2015) a concepe un cadru de dezvoltare general care integrează teoria psihanalitică a dezvoltării, cu rădăcini în teoria relațiilor de obiect, cu aspecte neurobiologice ale dezvoltării. Concluzia sa generală se referă la dezvoltarea cu influență paralelă și reciprocă a sistemelor afective și cognitive neurobiologice, controlate în esență de determinanți genetici și a sistemelor psihodinamice, corespunzând atât realității, cât și distorsiunilor motivate de relațiile interne și externe cu alții semnificativi. În acest model (Kernberg, 2004, 2014, 2015, 2016), ariile relevante ale dezvoltării neurobiologice, respectiv activarea sistemelor afective, diferențierea sinelui de alții, dezvoltarea unei teorii a minții și a empatiei, evoluția structurii sinelui și realizarea procesului de mentalizare sunt integrate în contextul teoriei psihanalitice a relațiilor cu obiectele. Punând laolaltă studiile psihanalitice neurobiologice și cele legate de dezvoltare, Kernberg (2015) pune în evidență complexitatea dinamică a primelor săptămâni și luni de viață. Deja din timpul „fazei simbiotice” a fuziunii „delirant-somato-psihice” (Mahler et al. 1975, p. 45), marcată prin absența granițelor dintre sine și altul (Fonagy, 2001), când bebelușul și mama
408
Made with FlippingBook Ebook Creator