Înapoi la Cuprins
relațiilor cu obiectele total bune și total rele duce la o structură intrapsihică ce funcționează pe bază de mecanisme primitive de disociere sau clivaj și mecanisme derivate, de identificare proiectivă, idealizare și devalorizare primitivă, de omnipotență, control omnipotent și negare. Concomitent, în stările de afect scăzut dezvoltarea cognitivă timpurie continuă sub ghidajul impulsurilor de „căutare” pulsională nespecifică (Wright și Panksepp, 2014), prin care individul învață despre realitate. Aceasta duce la formarea precoce de concepte și înțelegerea timpurie a lumii înconjurătoare animate și inanimate, dezvoltare ce are loc în paralel cu experiențele emoționale produse de stări afective de vârf, reglate intern prin mecanisme de clivaj și disociere. În aceste circumstanțe timpurii, se presupune că nu există încă nici un sentiment integrat al sinelui, nici o viziune integrată a altuia. Reprezentările de sine și de altul ar fi clivate și/sau disociate în reprezentări de sine-obiect parțiale idealizate și/sau persecutorii, conform stărilor de afect de vârf asociate. Această dezvoltare corespunde în mare perioadei preoedipale și este anterioară instalării constanței obiectului (Mahler et al., 1975) și „poziției schizo-paranoide” (Klein, 1952a, b). Psihopatologia specifică acestui nivel – tulburare de personalitate borderline – reflectă lipsa achiziției unei identități integrate a Eului, tipică pentru sindromul de difuzie identitară. Operațiile defensive primitive predominante centrate în jurul clivajului și limitările specifice ale testării realității apar în aspectele subtile ale funcționării interpersonale ce caracterizează acest nivel de dezvoltare și – dacă fixația este la acest nivel – într-o patologie de tulburare de personalitate (borderline) severă. La acest nivel patologic, conflictele intrapsihice ar fi între două unități opuse de relații de obiect internalizate, în care fiecare unitate constă din reprezentarea de sine și de obiect sub impactul unei derivate pulsionale (manifeste clinic ca dispoziție afectivă). La al doilea nivel de dezvoltare, ce apare gradual pe parcursul primilor trei ani de viață, înțelegerea progresiv realistă a lumii înconjurătoare și predominanța experiențelor bune (gratificante), în defavoarea celor rele (frustrante), facilitează integrarea graduală a experiențelor emoționale contrare. Toleranța ambivalenței, a relațiilor emoționale combinate pozitive și negative cu aceleași obiecte externe, conduce gradual la un sentiment integrat al sinelui și la capacitatea de a-și forma o viziune integrată asupra celorlalți semnificativi, cele două componente esențiale ale identității Eului. Acest al doilea nivel de dezvoltare corespunde în mare „poziției depresive” a lui Klein (fără realizarea ei incompletă) și atingerii dezvoltării complexului Oedip din formularea lui Freud. Acest stadiu semnalizează achiziția constanței obiectului, atingerea unui nivel nevrotic normal de organizare și predominanța apărărilor de nivel superior centrate în jurul refulării și mecanismelor asociate acesteia, inclusiv proiecției de nivel superior, negării, intelectualizării și formațiunii reacționale. Acest nivel superior de organizare a personalității este important prin structurarea internă: delimitarea clară a inconștientului refulat, dinamic – un „Se” – constituit de relații diadice internalizate inacceptabile ce reflectă agresivitatea primitivă intolerabilă și aspecte ale sexualității infantile. „Eul”, acum, include conceptul de sine integrat, coerent și reprezentarea integrată a altora semnificativi, împreună cu dezvoltarea funcțiilor de sublimare manifestate prin exprimarea adaptată a nevoilor emoționale cu privire la sexualitate,
410
Made with FlippingBook Ebook Creator